În timp ce bucureștenii sunt disperați pentru că au rămas fără apă caldă de mai bine de trei săptămâni, alți români au rămas fără apă definitiv! Vorbim despre locuitorii din Zalău și din comunele limitrofe, care au rămas fără apă potabilă, în plină caniculă!
Așadar, furnizarea apei potabile este întreruptă, de joi până sâmbătă, în municipiul Zalău şi comunele Hereclean, Bocşa, Mirşid şi Crişeni, ca urmare a unei avarii majore pe aducţiunea Vârşolţ – Zalău, relatează Agerpres. Dar cine a luat decizia întreruperii furnizării cu apă? Ei bine, potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, întreruperea furnizării apei potabile a fost decisă de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unei şedinţe extraordinare, la solicitarea furnizorului – Compania de Apă Someş SA.
”Reluarea serviciului de furnizare a apei potabile este estimată pentru sâmbătă, 17 iulie, ora 6,00. Întregul personal al Companiei de Apă Someş SA face eforturi pentru restabilirea alimentării cu apă în cel mai scurt timp, iar în măsura în care acest lucru va fi posibil, în unele zone reluarea furnizării apei se va face mai repede decât data anunţată”, se arată în comunicatul menţionat.

Municipalitatea a găsit o soluție de avarie pentru a oferi apă populației, mai ales că în toată țara este caniculă. Sucursala Zalău a Companiei de Apă Someş SA, în colaborare cu Primăria Zalău, va amplasa în municipiu rezervoare cu apă pentru populaţie.
Acestea vor avea capacitatea de 1.000 de litri, însă încă nu s-a decis cum va fi ele amplasate, astfel încât să fie mai ușor de accesat de întreaga populație rămasă fără apă potabilă. În cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj va pune la dispoziţie apă prin intermediul unor cisterne.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Recent, compania îi ruga pe cetățeni să nu mai folosească apa potabilă pentru a uda grădinile, deoarece uniioameni ar putea rămâne fără apă! ”Odată cu venirea sezonului călduros, experiența Companiei de Apă Someș arată că o parte, uneori importantă, a apei potabile din rețeaua publică de distribuție, este folosită pentru udarea grădinilor, serelor, livezilor, curților etc. ceea ce poate ocaziona lipsa de debit sau chiar lipsa totală a apei pentru satisfacerea nevoilor umane și gospodărești minime, pentru consumul uman al celor aflați în aval de cei care folosesc apa în alte scopuri, privându-i astfel de un drept vital.
Adresăm un apel insistent concetățenilor care derulează astfel de activități agricole să nu mai utilizeze apa potabilă pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri, etc). Dacă nu se fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca utilizatorii să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice”, scrie pe site-ul companiei de apă.