O veste de ultimă oră vine din Marea Britanie, acolo unde premierul Liz Truss și-a anunțat demisia, după numai doar 44 de zile. Premierul a declarat că l-a anunțat și pe Regele Charles de decizia luată de ea și a spus că va rămâne în funcție până la numirea unui nou premier. Vezi în rândurile de mai jos cum și-a motivat decizia șocantă!
Așadar, premierul Marii Britanii, Liz Truss, și-a anunțat în urmă cu scurt timp demisia din funcție, printr-o declarație susținută în fața reporterilor, chiar la intrare în sediul din 10 Downing Street. În plus, politicianul se retrage și din fruntea Partidului Conservator.
Anunțul premierului încă în funcție a venit la scurt timp după o discuție purtată cu președintele Comitetului din 1922 al deputaţilor conservatori britanici, Sir Graham Brady, vicepremierul Thérèse Coffey și liderul conservator Jake Berry. Iată cum și-a motivat premierul decizia:
„Am venit în funcție într-un moment de mare instabilitate economică și internațională”. A mai spus că Guvernul său „a luat măsuri în legătură cu facturile la energie” și a lucrat pentru „stabilirea unei viziuni pentru o economie pe creștere, care ar profita de libertățile Brexitului. Recunosc însă, având în vedere situația actuală nu pot îndeplini mandatul oferit de Partidul Conservator”, a spus Truss. Premierul a mai declarat că l-a anunțat pe Regele Charles al III-lea despre decizia de a demisiona din funcția de premier. „Voi rămâne ca premier până când un succesor va fi ales”, și-a încheiat Truss anunțul. Premierul a rezistat în această funcție doar 44 de zile.
Demisia premierului vine la câteva zile după demisia ministrului de Interne, Suella Braverman. Aceasta și-a motivat decizia după ce a trimis un document oficial folosind mesageria sa personală, numind-o „încălcare tehnică” a regulilor guvernului. Aceasta a criticat cabinetul lui Liz Truss, despre care a spus că nu s-a ținut de „angajamentele cheie care au fost promise alegătorilor”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După prezentarea demisie, au început deja negocierile în rândul conservatorilor britanici pentru a se găsi un nou candidat. Se pare că cele mai mari șanse le are Rishi Sunak, fostul contracandidat al premierului demisionar, care are șanse reale să preia conducerea partidului, dar și funcția de premier al Marii Britanii. Un alt nume vehiculat este chiar al fostului premier Boris Johnson, care se gândește serios să candideze, susține presa britanică. Cu toate acestea, opoziția cere alegeri anticipate.