Liderii UE discută despre pandemia de coronavirus, prețurile la energie și gaze și Rusia

Beatrice Dumitru 16.12.2021, 12:57
Liderii UE discută despre pandemia de coronavirus, prețurile la energie și gaze și Rusia

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc la Bruxelles pentru un summit de o zi, cu o agendă încărcată. Aceștia vor discuta despre coordonarea europeană în contextul pandemiei de COVID-19, gestionarea situațiilor de criză, prețurile la energie, rutele de migrație și consolidarea militară a Rusiei de-a lungul graniței cu Ucraina.

Omicron, principala temă de discuții la summit

La summit participă șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE, iar printre aceștia se află cancelarul german Olaf Scholz, premierul Suediei Magdalena Andersson, cancelarul Austriei Karl Nehammer și premierul Bulgariei Kiril Petkov, pentru prima dată în calitate de șefi de guvern ai țărilor lor. România este reprezentată de președintele Klaus Iohannis.

Întâlnirea de la Bruxelles are loc într-un moment dificil pentru Uniunea Europeană. După o perioadă de optimism marcată de scăderea cazurilor de coronavirus și accelerarea creșterii economice, blocul comunitar se află din nou într-o stare de incertitudine, pe măsură ce varianta Omicron se răspândește și noile restricții țin pe loc economia.

Consiliul European de la Bruxelles. Liderii UE discută despre pandemia de coronavirus, prețurile la energie și gaze și Rusia
Pandemia de coronavirus, principalul subiect de discuții la summit.

Astfel, inflația din zona euro a atins un maxim istoric în noiembrie, 4,9%, ca urmare a întreruperilor persistente ale lanțului de aprovizionare și a facturilor de electricitate foarte mari. Și Germania, prima putered economică a Europei, se află în pragul unei recesiuni de iarnă.

Dezbaterea se concentrează pe Omicron și injecțiile de rapel, după ce Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a declarat că protecția vaccinului scade după primele șase luni.  Liderii UE vor aborda și problema pașapoartelor de călătorie, în contextul în care Portugalia a anunțat la sfârșitul lunii noiembrie că renunță la certificatului UE Covid în favoarea testului PCR pentru cei care intră în țară. Și Italia a adoptat, recent, această măsură, notează Euronews.

Prețul gazelor în Europa

Un alt subiect de mare interes și de îngrijorare pentru europeni care va fi abordat la summit este creșterea facturilor la gaze. De la mijlocul verii, prețul gazelor naturale a crescut într-un ritm uluitor din cauza cererii mari, furnizorii de gaze neputând să satisfacă nevoile uriașe, iar situația devine alarmantă pe măsură ce temperaturile încep să scadă.

Pe agenda se regăsește și subiectul referitor la relațiile UE cu Belarus și Rusia, două țări acuzate că alimentează tensiuni inutile la granițele de est ale Europei. În timp ce conflictul cu Belarus a scăzut în intensitate, tensiunile cu Rusia au crescut la cote nemaivăzute din 2014, când Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea. De această dată, țările occidentale se tem că președintele Vladimir Putin va invada Ucraina.

Între 95.000 și 100.000 de militari ruși se află de-a lungul graniței cu Ucraina, potrivit estimărilor serviciilor de informații americane. Se așteaptă ca liderii UE să trimită un „avertisment puternic” Rusiei, dar nu vor specifica ce măsuri vor lua în cazul unei invazii în Ucraina. G7 a spus că Moscova se va confrunta cu „consecințe masive” și „costuri grave” dacă va merge mai departe cu planurile sale.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...