Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Bogdan Bârliga 25.05.2022, 08:56
Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Lego Technic a lansat o nouă machetă pentru pasionații din lumea auto și de această dată este vorba despre supercar-ul Ferrari Daytona SP3.

Macheta etalează o serie de detalii și funcții care reflectă măiestria inginerească și design-ul spectaculos al producătorului italian.

Jucării pentru oameni mari

Pentru a reda cât mai autentic modelul Ferrari Daytona SP3 noua machetă Lego Technic este realizată la scara 1:8 și dispune de o cutie de viteze în 8 trepte cu padele, motorul V12 cu pistoni în mișcare și jante argintii strălucitoare.

Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Pentru ansamblarea acestei machete trebuie alocat ceva timp pentru că macheta Daytona SP3 este compusă din 3.778 de piese.

Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Cel de al patrulea model din seria LEGO Technic Ultimate Car Concept are, atunci când este asamblat, o înălțime de peste 14cm, 59 cm lungime și 25cm lățime.

Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Portierele de tip fluture dezvăluie un interior elegant, cu un habitaclu recreat perfect și volan cu logoul caluțului cabrat, detaliile aparte ale acestui model vizionar fiind redate cu precizie absolută.

Disponibil din luna iunie

Modelul The Lego Technic Ferrari Daytona SP va fi disponibil începând cu 1 iunie 2022 exclusiv în magazinele Lego, urmând să fie distribuit și în magazinele de retail începând cu 1 august 2022.

Lego Technic introduce în colecție Ferrari Daytona SP3. Modelul la scara 1:8 este realizat din 3.778 de piese

Deocamdată nu a fost comunicat prețul de achiziție pentru machetă, dar pentru comparație un Bugatti Chiron produs de Lego și format din 3599 de piese se vinde în România cu aproximativ 1.900 de lei.

Lego și Ferrari au creat împreună și o carte ilustrând mai multe detalii de design ale modelului. Cartea expune nivelul de excelență în inginerie și inovație, oferind totodată o perspectivă îndeaproape a procesului colaborativ de conceptualizare, design și producție a modelului.

Cartea Lego Technic Daytona SP3 The Sense of Perfection va fi disponibilă la nivel global, începând cu 1 iunie 2022, într-un tiraj limitat de 5.000 de copii. În România prețul pentru această carte în ediție limitată este de 420 de lei.

Nu au fost uitați nici fanii motocicletelor

Și BMW Motorrad a colaborat cu Lego pentru intoducerea în seria Technic a motocicletei BMW M 1000 RR, iar rezultatul este peste așteptări.

Macheta este realizată la scara 1:5 și în pachetul Lego Technic se află 1.920 de piese individuale, care includ și componente complet funcționale.

Printre piese se află și componente complet funcționale, cum ar fi cutia de viteze cu trei trepte, furcași brațul oscilant spate cu suspensie, tabloul de bord cu trei opțiuni diferite de afișare și lanțul de transmisie de culoare aurie.

Fanii BMW Motorrad au motive de bucurie: motocicleta M 1000 RR a intrat în oferta Lego Technic

Dimensiunile exacte ale acestui model sunt următoarele: 45,5 cm lungime, 27,7 cm înălțime și 17 cm lățime. Dacă macheta este expusă pe stand înălțimea crește la 32,6 centimetri, iar dacă se folosește expunerea pe suportul de padoc lungimea ajunge până la 46,9 centimetri.

Setul BMW M 1000 RR Lego Technic a intrat în ofertă în luna ianuarie a acestui an și prețul de vânzare este de 200 de euro.

 

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Tags:
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...