Născut în octombrie 1899 la Recaș sau, după unele surse, la Timișoara, Alexandru „Elek” Schwartz, cunoscut în Franța sub numele de Michel Alexandre Schwartz a fost un antrenor și jucător de fotbal româno-francez, de origine evreu bănățean. Deși visa la o carieră în avocatură, în cele din urmă a ales-o pe cea sportivă. Mai precis, fotbalul. A debutat ca fundaș la Timișoara în echipa evreiască Kadima, formație la care a evoluat între 1926-1930, apoi în Clubul Atletic Timișoara (CAB), vreme de doi ani,1930-1932. Ceva mai târziu, în cadrul unui turneu în Hexagon, a hotărât să rămână în Franța, unde, spre deosebire de România, fotbalul era profesionist. A fost în loturile mai multor echipe din Ligue 1 până în 1939. Căsătorit cu o alsaciană în timpul ocupației naziste a Franței, Schwartz a reușit să evite destinul rezervat etniei sale de către invadatori.
Olanda nu se înscrie în preliminariile pentru Euro 1960 și ratează calificarea la Campionatul Mondial 1962 si la Euro 64, dar olandezii înregistrează câteva succese remarcabile, cel mai mare fiind victoria cu 1-0 în fața campioanei mondiale Brazilia, pe 2 mai 1963. În 49 de partide pe banca naționalei, Schwartz adunase 19 succese, 12 remize și 18 înfrângeri. Plecat la Benfica Lisabona, Elek elimina din Cupa Campionilor Europeni pe celebra Real Madrid, cu un uimitor 5-1, însă pierde finala cu Inter Milano. Tehnicianul român mai bifează o semifinală de Cupa UEFA cu Eintracht Frankfurt și se retrage în 1979, după ce le-a mai antrenat pe FC Porto, TSV Munchen 1860, Strasbourg și Haguenau.
Toată lumea fotbalistică știe de celebrul timișorean Ștefan „Piști” Kovacs, dublu campion european cu Ajax, la începutul anilor 70. Mai puțini știu însă că un alt antrenor bănățean de legendă a fost aproape de titlul suprem continental câțiva ani mai devreme cu Benfica Lisabona. Alexandru „Elek” Schwartz a pierdut însă finala din 1965 contra lui Internazionale Milano, deși îl avea în echipă pe marele Eusebio.
După experiența nemțească Elek Schwartz a preluat echipa națională a Olandei, care atunci nu reprezenta o forță în fotbalul european. Timișoreanul a fost aproape să-i califice pe batavi la Cupa Mondială din 1958, participare ratată după un 2-3 și 1-1 cu Austria-atunci încă o redutabilă reprezentativă continentală. Rezultatele au variat, de la eșecul usturător, 0-7 cu Germania sau umilința, scor 1-2 cu Luxemburg, la victoria răsunătoare în fața campioanei mondiale Brazilia, învinsă în premieră de olandezi, și succesul împotriva Franței, ambele întrecute cu 1-0. Până în 1964 a totalizat 49 de meciuri (19 victorii, 12 egaluri și 18 înfrângeri) pentru naționala portocalie.
Deși Olanda nu s-a calificat în perioada sa la niciun turneu final, prin munca depusă bănățeanul a contribuit la progresul fotbalului din Țara Lalelelor. Mai târziu micuța națiune avea să dea lumii „Fotbalul Total”, la care un însemnat aport i-a aparținut concetățeanului său, Ștefan „Piști” Kovacs, cel care demonta defensivele echipelor latine. Astfel, Inter și Juventus au fost doborâte în finalele europene ale Ajax-ului. Bineînețeles importanța contribuției celor doi tehnicieni timișoreni poate fi în continuare subiect de dezbatere pentru specialiști. Cert este faptul că cei doi și-au apropiat gloria timp de mai mulți ani la cârma unor structuri fotbalistice de top din Europa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ceva mai târziu, în 1957, fotbalul olandez aflat la începutul profesionalismului face apel la acest fin tactician în vârstă de 49 de ani, considerat acolo ca „un intelectual, care își iubește jucătorii și tehnica”. A devenit apoi primul antrenor cu normă întreagă al „Portocaliei mecanice” în curs de dezvoltare, mizând deja pe un Ajax aflată în plin avânt constructiv. A antrenat naționala Olandei de 49 de ori-un record inegalabil până în prezent-fără a o califica la Cupa Mondială, părăsind postura de selecționer în 1964, cu câteva luni înainte de sosirea lui Cruyff.
Schwartz a răspuns unei noi provocări: să o ajute pe Benfica lui Eusebio și Torres să recâștige Cupa Europei în 1965. A înregistrat însă un fiasco împotriva Inter-ului lui Helenio Herrera în finala de la Milano (0 -1). Ca o consecință, după doar un an în Portugalia, se va întoarce în Germania. Acolo, la Eintracht Frankfurt, totul a început cu un anume ce avea să devină nume, Jürgen Grabowski. Sezonul 1966-1967 e consemnat ca unul de vârf pentru Schwartz în Bundesliga. Totuși, s-a reîntors pentru câteva ediții de campionat în Țările de Jos, antrenându-le pe Dordrecht și Sparta Rotterdam. Avea 60 de ani.
Cariera lui Elek Schwartz a continuat în Portugalia. A acceptat rapid oferta celor de la Benfica Lisabona, deținătoarea titlului, cu care a cucerit din nou campionatul în ediția 1964-65. Nu părea o misiune grea, avându-l în echipă pe marele Eusebio. Împreună cu lusitanii zdrobiseră Realul madrilen în sferturile de finală ale Cupei Campionilor cu un scor total de 6-3. Finala avea să-i aducă însă în față un tactician desăvârșit. Pe renumitul Helenio Herrera, inventatorul la Inter al celebrului stil „catenaccio”.
Totuși fotbalul olandez nu l-a uitat, iar când a murit la vârsta de 91 de ani la Haguenau, presa olandeză i-a adus un ultim și recunoscător omagiu. O legendă tocmai plecase în eternitate. Și fusese o parte integrantă a istoriei unei curse triumfale.
Elek Schwartz a fost un antrenor respectat și iubit pe bătrânul nostru continent. Pe lângă latura sportivă, Schwartz era un renumit poliglot, vorbind opt limbi străine și fiind un pasionat de pictură. În semn de recunoștință pentru munca depusă de către tehnicianul român, Asociația Regală de Fotbal a Țărilor de Jos l-a invitat în 1996 la inaugurarea stadionului Amsterdam Arena, care azi poartă denumirea „Johan Cruyff Arena”.
