În cursul zilei de astăzi, Curtea Constituţională a României va relua dezbaterile pe sesizarea USR cu privire la legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate. Se pare că aceste discuţii au fost amânate la începutul lunii octombrie. De menționat faptul că USR a invocat încălcarea dreptului la un mediu sănătos.
Se pare că în sesizarea depusă la CCR, USR a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, între acestea fiind încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care există diferenţe majore de conţinut juridic între forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor.
„O lege care exonerează „poluatorul” de la obligativitatea întocmirii studiilor de impact şi a studiilor de evaluare adecvată este profund neconstituţională, afectând dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii. Deteriorarea corpurilor de apă, distrugerea ecosistemelor acvatice, precum şi a habitatelor forestiere afectează inclusiv sănătatea umană.
Finalitatea studiilor de impact asupra mediului o reprezintă şi stabilirea soluţiilor pentru prevenirea sau limitarea impactului ecologic mai sus menţionat, precum şi identificarea autorităţilor responsabile în situaţia dezastrelor ecologice, pe principiul „poluatorul plăteşte”.
În condiţiile în care legea ridică protecţia garantată ariilor protejate pentru astfel de proiecte hidroenergetice, acordând, în schimb, „imunitate” proiectelor hidroenergetice prin simpla invocare a interesului public major, riscul creat pentru mediul înconjurător şi sănătatea umană este unul major”, găsim notat în sesizarea USR.
În același timp, USR a mai invocat și încălcarea obligaţiilor şi responsabilităţilor României faţă de Uniunea Europeană, reușind să facă acest lucru prin nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 11, 191, 194 şi 288 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
La data de 23 martie 2022, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% au fost numite proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, astfel că vor fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.
Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025”, potrivit proiectului.