Leasing pentru mașini de lux: la ce sumă ajunge rata pentru un Mercedes, Ferrari sau Porsche

Ferrari 40, unul din modelele celebre ale anilor `90, produs de constructorul auto italian. Foto: captură YouTube

Vești bune pentru iubitorii de autoturisme. Dacă sperai la o mașină clasică însă nu te-ai încadrat în bugetul de care aveai nevoie pentru o licitație, poți cumpără acum o mașină cu mulți cai putere în leasing.

Mașini clasice, în rate. Ce modele poți să-ți iei

O casă de licitații organizează în această săptămână un eveniment online care promite să fie unic: licitații cu leasing pentru mașini clasice. Este un moment perfect pentru a-ți completa colecția de autoturisme sau pur și simplu pentru a-ți achiziționa mașina mult visată. Modelele rare de mașini, dar chiar și-au păstrat designul luxuos, pot intra acum în garajul tău și asta pentru că ai posibilitatea de achita valoarea bolidului în rate.

Cea mai valoroasă mașină înscrisă în această ediție a licitației online, organizată de Casa de licitații Gooding & Company, este un Ferrari 275 GTB Long Nose, din 1966, listat la 3,25 de milioane de dolari, scrie auto-bild.ro. Acest autoturism poate fi achiziționat printr-un leasing pe 60 de luni, cu rată lunară de 33.095 de dolari americani. Pentru a te încadra în acest proces este necesar să achiți un avans de 650.000 de dolari.

Tot din gama Ferrari au mai fost puse „în rate” și două dintre celebrele autovehicule ale anilor `90 -F40 și F50), precum și un succesor al acestora, Enzo. Pentru F40, doritorii trebuie să plătească un avans de 300.000 doari, în 60 de rate lunare, a câte 14.459 de dolari. Pentru F50 și Enzo se va achita un avans de 520.000 de dolari, plus rata lunară care se ridică la 25.689 de dolari americani.

Ce alte autoturisme de colecție mai sunt incluse în listă

Pe lista mașinilor de colecții mai sunt incluse și modelele Mercedes-Benz 300 SL Gullwing din 1955 (avans de 280.000 de dolari și o rată lunară de 13.650 de dolari), un Porsche 911 ST Rally din 1971 (250.000 de dolari și 12.049 de dolari pe lună) și un Bugatti Type 57 Cabriolet din 1957, pentru care iubitorii de autoturisme de colecție vor achita un avans de 220.000 de dolari, la care se adaugă o rată lunară de 16.049 de dolari pe lună.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI