Editorial Alin Buzărin

Lavrov, diplomatul care amenință și un banc de pe vremuri

Alin Buzărin 26.04.2022, 18:24
Lavrov, diplomatul care amenință și un banc de pe vremuri

Ministrul de externe rus folosește tonul blajin pentru niște fraze care sună tare scrâșnit. Amenințător de-a dreptul! Când nimeni nu prea înțelege ce i-a apucat pe ruși să deschidă front și în Transnistria (că doar nu s-or război ei între ei), ministrul de externe al Rusiei, în loc să lămurească și să limpezească lucrurile (măcar atât cât pot fi ele limpezite în vremurile acestea), pune paie pe foc. Pe focul căruia Excelența Sa (astfel trebuie să te adresezi diplomaților, așa cere protocolul) îi spune „operațiune militară”, în vreme ce o lume întreagă îl numește ”război”.

Diplomat sovietic

În mod normal, Serghei Viktorovici Lavrov, diplomat de carieră, ar trebui să respecte regulile diplomației. Ajuns la 72 de ani, el e un fost diplomat rus, care înainte de a fi diplomat rus, a fost mai întâi diplomat sovietic pe timpul lui Gorbaciov și al pasagerilor săi predecesori, Andropov și Cernenko.

A fost ambasadorul Rusiei la ONU un deceniu, în anii 90, când pleda pentru ca societatea occidentală să încerce să facă distincția între noua Rusie și fostul URSS. Dacă era nevoie să aibă un discurs pe placul occidentalilor, îl avea!

Felicitări pentru separatiști

Apoi a devenit, în 2004, ministru de externe al Rusiei și a abandonat conduita pro-occdentală, revenind la fostele-i obiceiuri sovietice. De exemplu, în 2010, i-a felicitat pe separatiștii de la Tiraspol, cu prilejul împlinirii de către aceștia a două decenii de ”rezistență”. Dar nu acesta e subiectul, 2010 e departe în timp, ci comportamentul ”diplomatic” al lui Lavrov, ediție 2022.

Îl ignoră pe Gorbaciov

De pildă, întrebat despre posibila transformare a ceea ce el numește doar ”operațiune militară” în război nuclear, Lavrov a răspuns că ”riscul este grav, este real și nu poate fi subestimat”. Asta deși inclusiv tătucul său într-ale politicii, Mihail Gorbaciov, conchisese, alături de Ronald Reagan, la una dintre întâlnirile lor de la finele anilor opzeci, că ”războiul nuclear nu are cum să aibă învingători”.

Sigur că Lavrov a încercat să nuanțeze, a sugerat că nu Rusia ar fi aceea care să dea tonul intervenției nucleare, dar afirmația sa e departe de ceea ce ar trebui să se audă din gura unui diplomat cu o carieră atât de lungă în spate.

”Al Treilea Război Mondial”

Mai departe, pe tema intenției Suediei și Finlandei de a deveni membre NATO, Lavrov s-a exprimat că acest lucru ar duce la o ”primejdie reală”, care ar putea genera chiar și Al Treilea Război Mondial. Diplomatică frază, nimic de zis! Cu alte cuvinte, dacă suedezii și finlandezii se bagă în NATO, ne ducem peste ei! Ce trebuie să mai conțină o afirmație ca să poată fi considerată o amenințare?

Și bancul cu diplomați…

Într-o vreme circula un banc. Se punea întrebarea care sunt asemănările și deosebirile dintre o fată mare și un diplomat. Păi, fata mare când zice NU, înseamnă POATE, când zice POATE înseamnă DA, iar când zice DA, înseamnă că nu mai e fată mare. În schimb, diplomatul, când zice DA, înseamnă POATE, când zice POATE, înseamnă NU, iar când zice NU, înseamnă că nu mai e diplomat. Situație tipică pentru Serghei Viktorovici Lavrov.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...