Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Ce este interzis să faci pe 31 iulie

Ana Anitoiu 30.07.2022, 15:37
Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Ce este interzis să faci pe 31 iulie

De lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022, pe 31 iulie, este interzis să faci unele lucruri. La fel ca de orice altă sărbătoare creștină, și de această dată sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri.

Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Ce semnifică

De lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022, creștinii se pregătesc să renunțe la unele alimente, timp de două săptămâni, începând din 1 august și până pe 15 august. Astfel, 31 august este singura zi în care se poate mânca de dulce.

O tradiție străveche este de a se organiza o masă festivă în această zi, la care să se adune întreaga familie. Perioada ce urmează, 1 – 15 august, amintește de postul pe care l-a ținut Maica Domnului înainte de a muri. Fecioara Maria s-ar fi urcat pe Muntele Măslinilor ca să se roage.

„Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite”, arată un fragment din sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului.

Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022
Adormirea Maicii Domnului 2022

Ce să nu faci de Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022

Tradițiile, obiceiurile și superstițiile de Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului diferă în funcție de zona din țară. Una dintre superstiții spune să nu lași cu gura în sus vasele în care s-a gătit în această zi, ci să le întorci. Altfel, spiritele rele ar ajunge în ele.

Un obicei vechi în Bărăgan este ca în această zi, 31 iulie, să fie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi să fie aruncate afară spre răsărit. Altfel, ar putea fi atrase necazuri în locuință.

În zona Covasnei, în această zi se mai respectă un obicei ce are legătură cu focurile purificatoare. La lăsatul serii, pe dealuri se aprind focuri, iar în această atmosferă se spune că se purifică totul în jur și alungă spiritele rele. Scopul acestui ritual ar fi asigurarea perpetuării renașterii la viață.

Ce trebuie să facă nurorile pe 31 iulie

De asemenea, de ziua de 31 iulie, în zona Munteniei, nurorile trebuie să pregătească plăcinte cu brânză dulce, pe care să le ducă apoi soacrelor, astfel încât relația dintre ele „să se îndulcească”.

Totodată, femeile fac turte pe care apoi le dau de pomană pentru sufletele celor morți. În plus, se duc diferite preparate la biserică. Acestea sunt sfințite de preoți, după care se consumă alături de familie sau se dau de pomană celor nevoiași.

Reguli în postul Adormirii Maicii Domnului

Potrivit tradiției, în postul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii trebuie să se abțină de la consumarea alimentelor până la ora 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri. În plus, marți și joi este interzis consumul de ulei. Sâmbătă și duminică este dezlegare la vin și untdelemn.

În ziua de 6 august este dezlegare la pește. Tot la această dată este prăznuită Schimbarea la Față a Domnului. Cei care nu se pot abține de la mâncare în postul Adormirii Maicii Domnului din motive de sănătate, nu trebuie să se îngrijoreze.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...