Toată lumea îl știa pe Cristian Țânțăreanu ca un om energic, căruia i-a plăcut viața și s-a bucurat de fiecare moment, asta până când a intervenit cancerul în viața sa. Acela a fost un moment de cumpănă care l-a schimbat total și l-a făcut să se gândească la ce lasă în urmă, și cui.
Afaceristul chiar a dus lucrurile la extrem și a decis că este momentul să-și facă testamentul, în cazul în care inevitabilul se va produce prea repede. Aceasta nu a vrut să fie neînțelegeri sau chiar certuri după moartea sa cu privire la banii lăsați moștenire.
Cristian Țânțăreanu a strâns o avere impresionată până acum, așa că s-a decis să o împartă între toți cunoscuții săi, pentru a nu exista dispute. Acum poate răsufla ușurat fiindcă nu mai are acest stres legat de bani, și își poate trăi liniștit și relaxat viața.
„Am facut testamentul pe vremea când eram bolnav, le-am împărțit averea tuturor. Acum sunt un om sărac, nu mai am niciun ban. Ce am avut eu, le-am împărțit lor. Cancerul ăla vrei să spui că e problemă? Atunci mi-am aranjat testamentul ca să nu se omoare ăştia între ei, crezând că mă duc”, a declarat Cristian Țânțăreanu, potrivit antenastars.
În urmă cu patru ani Cristian Țânțăreanu a fost diagnosticat cu cancer, însă a reușit să treacă cu bine peste această dură încercare, iar acum se simte foarte ok. Însă tratamentul nu a fost deloc ușor.
„Nu am ţinut regim, am urmat procedurile. După operaţie am mers la control timp de 5 ani. O dată la 3 luni, o dată la 6 luni, după o dată pe an. Acum sunt bine mersi, o luăm de la început!”, a mai spus acesta în cadrul emisiunii „Răi da’ buni”.