EXCLUSIV

La ce facultate a intrat Eliza Iliescu, fiica celei mai bătrâne mame din România. „Vreau să fiu profesoară”. EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 05.09.2022, 19:34
La ce facultate a intrat Eliza Iliescu, fiica celei mai bătrâne mame din România. „Vreau să fiu profesoară”. EXCLUSIV

Eliza Maria Iliescu, fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, continuă seria performanțelor școlare. După ce a fost șefă de promoție la Colegiul „Dimitrie Paciurea” și a luat bacalaureatul cu o medie peste 9.50, aceasta a intrat la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Iată ce a declarat adolescenta, în exclusivitate, pentru IMPACT.RO!

„Așchia nu sare departe de trunchi”, iar Eliza Iliescu, fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, pare să confirme acest lucru. Mai precis, aceasta îi calcă pe urme mamei sale, fostă profesoară de română. Eliza, șefă de promoție la Colegiul „Dimitrie Paciurea”, care a avut la bacalaureat o medie de peste 9.50, a fost admisă la Facultatea de Litere, prima pe lista opțiunilor sale. Aceasta a obținut la limba română, la examenul maturității, nota 9.80.

„Am intrat la Litere. Vreau să fiu profesoară de limba română și engleză. E o facultate frumoasă. Îmi doresc să fiu o studentă cu rezultate bune la învățătură. Îmi place ceea ce o să fac, tocmai de aceea mi-am și ales această facultate, din cadrul unei Univesități prestigioase din București”, a declarat Eliza Iliescu pentru Impact.ro.

Ce decizie a luat în privința celei de-a doua facultăți

Cum pentru a mai urma în paralel încă o facultate, pe cea de Filosofie, așa cum și-ar dori, Eliza va trebui să plătească și taxă, ea nu știe încă dacă o va începe din acest an și pe a doua.

„Încă nu știu. Poate da, poate nu, rămâne de văzut”, a completat aceasta.

Mandră de performanțele fiicei sale, mama acesteia, Adriana Iliescu, ne-a mărturisit că ea va fi cea care o va ajuta să-și plătească a doua facultate, din pensia sa de la Uniunea Scriitorilor.

„Am făcut un calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet! Știm amândouă că nu va fi simplu. Dar cred cu tărie că va reuși să le facă față!”, ne-a mai spus Adriana Iliescu.

Eliza si mama ei
Eliza si mama ei

Ce venit lunar are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România

Adriana Iliescu a împlinit, 84 de ani, la sfârșitul lunii mai. Ea a devenit mamă la 66 de ani. Ca fost cadru universitar, fosta profesoară de limba și literatura română are o pensie de aproximativ 4000 de lei, căreia i se adaugă însă și o indemnizație de aproximativ 2000 de lei, de la Uniunea Scriitorilor, după cum însăși mărturisea.

„Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor.

Adică ceva în jurul a 2.000 de lei. Nu dau amănunte, însă una peste alta nu e vorba decât despre o pensie amărâtă. Ne-am gospodărit cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!”, mărturisea Adriana Iliescu pentru IMPACT.RO.

Citește și În ce condiții locuiesc Adriana Iliescu și fiica ei. ”Purtăm ce avem pe noi, dar suntem sănătoase”!

Urmăriți Impact.ro și pe