Kult Fest 2022. Programul pe zile și artiștii care urcă pe scena de la Piatra Neamț

Ioana Bucur 20.07.2022, 15:30
Kult Fest 2022. Programul pe zile și artiștii care urcă pe scena de la Piatra Neamț

Organizatorii Kult Fest 2022 au afișat programul pe zile și artiștii care urcă pe scena de la Piatra Neamț. Anul acesta, maratonul de muzică și distracție se ține în ultimul weekend al lunii, pe 30 și 31 iulie. Participanții vor avea parte de concerte și activități în aer liber potrivite pentru toate vârstele, de la zboruri cu balonul cu aer cald la demonstrații de echitație, plimbări cu caiace și biciclete electrice.

Kult Fest 2022 – programul pe zile

Anul acesta, Kult Fest 2022, cea de-a cincea ediție a festivalului, se organizează în Piatra Neamț. Participanții sunt așteptați să petreacă un weekend în mijlocul naturii pe terenul Bazei Hipice „Col. Virgil Bărbuceanu”, în ultimul weekend al lunii, în zilele de 30 și 31 iulie.

Organizatorii Kult Fest 2022 au afișat programul pe zile și artiștii care urcă pe scena de la Piatra Neamț. Sâmbătă și duminică, accesul oamenilor va fi permis începând cu ora 09:00.

„Socializarea, distracția, bucuria și aventură sunt elementele principale, care alături de muzica bună conturează un festival de neuitat.”

Sâmbătă, pe 30 iulie, pe scena din Kult Fest 2022 vor urca Missed Call The Kryptonite Sparks Argatu și Moș Martin Spike.

Duminică, 31 iulie, festivalul de va încheia cu două recitaluri susținute de trupele Robin & The Backstabbers și Zdob și Zdub.

„Ești pregătit pentru o vară de neuitat? Am auzit că de bine faci, KULT îți găsești.

Apa trece, KULT rămâne și ce vrem noi să facem e pe bune. Un weekend plin de aventură pentru toate vârstele! De la balonul cu aer cald care te face să te gândești la romanele lui Jules Verne, la plimbări cu caiacele și bicicletele electrice, echitație, spectacole pentru copii și ateliere educaționale, ne dorim să le oferim tuturor participanților un adevărat festival de două zile.

Singura constantă este schimbarea. Ne vedem pe 30-31 iulie, într-o nouă locație plină de aventuri și un program dedicat tuturor categoriilor de vârstă. Unde? La Baza hipică „Col. Virgil Bărbuceanu” din Piatra Neamț”, au anunțat organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului organizat anul acesta la Piatra Neamț.

Kult Fest 2022
Kult Fest 2022. Organizatorii au anunțat programul pe zile și au dezvăluit ce activități îi așteaptă pe participanți pe 30 și 31 iulie

Cât costă biletele

Cei care doresc să cumpere bilete o mai pot face. Prețurile sunt:

  • 50 de lei – pentru un bilet de adult valabil pentru o zi de festival
  • 25 de lei – biletul pentru copiii cu vârste cuprinse între șase și 14 ani, valabil tot pentru o zi
  • 75 de lei – abonament pentru ambele zile pentru un adult
  • 125 de lei – abonament family 3 (trei persoane) pentru ambele zile
  • 150 de lei – abonament family 4 (patru persoane), tot pentru ambele zile de festival

„Ia-ți bilet la KULT Fest 2022 și hai să umplem #BazaHipica din Municipiul Piatra-Neamt cu muzică și voie bună! Pe 30-31 iulie pregătim un weekend de distracție pentru toate vârstele”, este invitația lansaă pe pagina de Facebook a evenimentului.

Trebuie menționat că toți copiii care nu au împlinit vârsta de șase ani până la data de 30 iulie vor avea acces gratuit la festival, cu condiția să fie însoțiți de un părinte.

Organizatorii au amintit că biletele achiziționate pentru ediția din 2020, amânată din cauza pandemiei, rămân valabile.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...