Kremlinul a declarat luni că încercările raportate de FBI și CIA din SUA de a recruta personal pentru ambasada de la Washington sunt inacceptabile.
Rusia critică modul „inacceptabil” de recrutare al personalului ambasadei de către CIA și FBI
Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat presei de stat că angajații ambasadei au fost amenințați cu violența fizică și că au fost frecvent racolați în apropierea ambasadei pentru a lucra pentru Biroul Federal de Investigații (FBI) sau pentru Agenția Centrală de Informații (CIA), scrie Reuters.
„Împărtășim preocupările șefului misiunii noastre diplomatice din Statele Unite cu privire la comportamentul cu adevărat destul de obraznic al agențiilor de informații americane în raport cu cetățenii noștri și cu angajații misiunii noastre. Îl considerăm inacceptabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

CIA a adoptat o nouă abordare a misiunii sale de bază de recrutare de spioni şi de a solicita secrete, a informat presa de peste ocean.
Agenţia, cu câteava zile în urmă a publicat instrucţiuni despre modul în care ruşii pot oferi informaţii în secret folosind un canal criptat către website-ul agenţiei. Speranţa este de a atrage informaţii – şi eventual, de a obţine mai mult acces la secretele oficiale ale Rusiei – de la oameni nemulţumiţi care au încercat să contacteze CIA de când a început războiul, au declarat oficiali americani.
Pentru a se asigura că potenţialii informatori nu sunt prinşi de securitatea statului rus, CIA a prezentat instrucţiuni detaliate în limba rusă în trei postări pe reţelele sociale despre cum să folosească browserul de internet Tor, care le permite utilizatorilor să navigheze online în mod anonim, precum şi reţelele private virtuale sau VPN-uri. Paşii vor deschide un canal dedicat către CIA, care este mai sigur decât navigarea către agenţie folosind un browser web obişnuit sau o conexiune la internet obişnuită.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]