Joe Biden, dezvăluiri despre Vladimir Putin. „Pare să se autoizoleze și își pedepsește consilierii”

Beatrice Dumitru 31.03.2022, 22:37
Joe Biden, dezvăluiri despre Vladimir Putin. „Pare să se autoizoleze și își pedepsește consilierii”

Președintele american nu crede că Vladimir Putin își va retrage trupele din jurul Kievului, deși Rusia s-a angajat să facă acest lucru după negocierile pentru pace de la Istanbul. După ce serviciile de informații americane și britanice au dezvăluit că președintele rus este mințit de consilierii săi, Joe Biden susține că acesta a început să se izoleze de lume și să-și pedepsească apropiații.

„Vladimir Putin se autoizolează”

Oficiali guvernamentali americani și-au exprimat încrederea în evaluarea serviciilor de informații care arată că liderul de la Kremlin a fost dezinformat de consilierii săi militari cu privire la performanțele armatei ruse în războiului din Ucraina, care durează de mai bine de o lună.

Președintele american Joe Biden a mers mai departe și a declarat că există unele indicii că Vladimir Putin se autoizolează și îi pedepsește pe unii dintre consilierii săi, dar a adăugat că SUA nu au dovezi concrete pentru a afirma acest lucru cu certitudine.

Există multe speculații, dar se pare că, nu spun asta cu certitudine, Vladimir Putin se autoizoleze și există unele indicii că i-a concediat sau i-a băgat în arest la domiciliu pe unii dintre consilierii săi. Dar nu vreau să spun prea multe în acest moment, pentru că nu avem atât de multe dovezi concrete”, a declarat Joe Biden, informează CNN.


Joe Biden nu îl crede pe Vladimir Putin

Joe Biden a mai menționat că este sceptic că Vladimir Putin își va retrage toate forțele din jurul capitalei ucrainene Kiev, lucru susținut și de șeful NATO Jens Stoltenberg. El a mai afirmat că există dovezi că Rusia își „întărește” forțele în zona Donbas.

Până acum nu există nicio dovadă clară că el își retrage toate forțele din jurul Kievului. Există, de asemenea, dovezi că își întărește trupele în zona Donbasului. Cunoscându-l pe Vladimir Putin sunt un pic sceptic”, a adăugat președintele american.

Liderul de la Casa Albă a legat creșterea prețurilor gazelor din SUA direct de invazia Ucrainei de către Rusia, numind-o în mod repetat „creșterea prețurilor lui Putin”. Chiar și așa, el a susținut că interzicerea importurilor de petrol și gaze din Rusia a fost un „lucru corect”, dar „are un cost”.

Cum se împart banii în cuplul lor?
Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...