Jean Gavril se bucură din plin de statutul de tată, acordându-i fiicei sale, Eva, tot timpul liber. Cum soția, Bianca, este din nou însărcinată și urmează să aducă pe lume pe cel de-al doilea copil, artistul petrece mai mult timp în familie, aspect care îi convine de minune, după cum ne-a declarat în interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro. Jean Gavril va deveni tată de băiat la începutul lunii mai.
Artistul ne-a spus că a fost absent o perioadă din viața fiicei sale, Eva, fiind nevoit să își respecte contractul semnat cu Antena 1, când a participat la America Express.
“În viața Evei am lipsit 2 luni. În momentul în care ea avea 7 luni eu eram plecat în Mexic, Guatemala și Columbia cu America Express. A fost o perioadă foarte grea, dar a trebuit să o fac și nu ține ea minte acum, era oricum destul de micuță”.
Înainte de expediția peste hotare, artistul și-a luat toate măsurile pentru ca fetele lui – soția și bebelușa de la acea vreme – să fie alături de familie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]“Ține minte Bianca, însă am avut grijă să le las pe fete la Constanța înconjurate de familie, de mama, de soacra. Bunicele erau acolo, deci nu am lăsat-o la greu. Plus că era la malul mării, zilnic plimbări pe plajă, nu a fost chiar atât de rău”, ne-a explicat el raționamentul pe care s-a bazat.
În prezent, este decis să nu acumuleze restanțe în viața celui de-al doilea copil. În plus, recunoaște că îi este din ce în ce mai greu să stea departe de Bianca și Eva, fetița lor, în vârstă de 2 ani și jumătate.
“Problema este că îmi place să stau acasă și mă dezlipesc foarte greu de copil, în viitor și de copii. Faza e că mai trebuie să mă mai duc și la muncă.
Eu ca artist sunt într-o perioadă în care nu am niciun fel de inspirație, dar cineva trebuie să meargă la muncă, pentru că Bianca oricum deja se sacrifică, pentru că stă acasă cu copilul. Aș face și eu același lucru, dacă mă credeți, dar nu am încotro, trebuie să mă duc la muncă.
Asta înseamnă să mă duc să scriu cântece, să compun, să fiu inspirat și nu sunt, că sunt artist. Îmi e greu să mă dezlipesc de fetele mele și asta poate fi o problemă în viitor. Mi-am dat seama că să fii părinte este oricum greu, cu doi copii o să fie și mai greu și oricât te-ai pregăti pentru treaba asta, nu te poți pregăti destul”, a declarat, pentru Impact.ro, Jean Gavril.
Cântărețul se declară optimist atât în ceea ce privește provocarea de a se împărți între cei doi copii, cât și în ceea ce privește cariera lui muzicală.
“O scoatem noi la capăt , nu am niciun fel de emoție. Până la urmă și ca artist și muzica poate să fie despre ceea ce simt și ceea ce trăiesc eu acum. Că e bine, că e rău, eu o să scriu despre ceea ce simt și mergem înainte, cu Dumnezeu înainte”, a adăugat el pentru Impact.ro.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu