Iulia Vântur este păzită de Poliție în India. Casa este înconjurată de oamenii legii, cum s-a ajuns aici

Badea Violeta 22.03.2023, 20:06

De aproximativ 10 ani de zile, Iulia Vântur s-a stabilit în India, unde trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Salman Khan. Din păcate, însă, cei doi parteneri nu traversează o perioadă tocmai plăcută. Și asta pentru că celebrul star de la Bollywood a fost amenințat cu moartea de unul dintre cei mai de temut interlopi din India. Chiar în aceste momente, casa în care locuiesc cei doi amorezi este păzită de oamenii legii!

Momente de coșmar pentru Iulia Vântur. Iubitul ei, Salman Khan, a fost amenințat cu moartea

Iulia Vântur și partenerul ei de viață, Salman Khan, trec prin clipe de groază, după ce actorul a fost amenințat cu moartea de gangsterul Lawrence Bishnoi, unul dintre cei mai periculoși interlopi din India.

Acum, starul de la Bollywood face tot ce poate pentru a se proteja, atât pe el cât și familia și pe iubita lui, frumoasa româncă Iulia Vântur. Acesta a cerut ajutorul autorităților, iar locuința sa a fost imediat înconjurată de oamenii legii. Precizăm că mesajul de amenințare a fost trimis sâmbătă, pe data de 18 martie, la o adresă de e-mail folosită de actor.

„Echipa cibernetică colectează detalii despre adresa de protocol de internet (IP) și despre server pentru a depista persoana care a trimis mesajul de amenințare.”, a precizat un ofițer de poliție, potrivit presei internaționale.

Citește și Numele bizar cu care Iulia Vântur este recunoscută în India. Dan Negru a dat-o de gol. „Omul mi-a spus de Salman Khan și mi-am dat seama”!

Cum arata soacra Iuliei Vantur. Sushila Charak, mama lui Salman Khan
Salman Khan si Iulia Vantur

Regizorul lui Salman Khan a fost cel care a văzut primul mesajul

Prashant Gunjalkar, regizorul lui Salman Khan, a depus plângere și a povestit cum a descoperit mesajul de amenințare. „Vizitez în mod regulat casa și biroul lui Salman. Sâmbătă, mă aflam la biroul său, când am văzut e-mailul de amenințare în căsuța de e-mail a lui Patel (Jordy Patel, asistentul personal al lui Salman Khan) spunea:

„Trebuie să vorbești cu Goldy Bhai (Goldy Brar) despre șeful tău Salman. El trebuie să fi văzut interviul lui Lawrence Bishnoi, dar dacă nu l-a văzut, atunci spune-i să îl vadă. Dacă vrei să închizi problema, fă-o vorbind cu el. Dacă doriți să vă întâlniți față în față, anunțați-l. Te-am informat la timp, data viitoare vei vedea doar o surpriză”, a declarat bărbatul în plângere, potrivit unui raport ETimes.

Menționăm că în interviul respectiv Lawrence Bishnoi a declarat că Salman Khan i-a umilit comunitatea. În timpul filmărilor pentru „Hum Saath Saaht Hain”, producție lansată în 1999, starul a fost acuzat că ar fi practicat braconajul asupra unei specii de antilope din Rajasthan. Cazul a apărut și în presă și, de asemenea, este încă în curs de soluționare în instanță.

„Scopul vieții mele este să-l ucid pe Salman Khan. Îl voi ucide pe Salman Khan dacă îi va fi eliminată securitatea. Salman Khan va trebui să își ceară scuze.

Ar trebui să meargă la templul nostru din Bikaner și să-și ceară scuze. Dacă el își cere scuze, atunci problema se va încheia. Salman este arogant, Moose Wala a fost la fel. Orgoliul lui Salman Khan este mai mare decât al lui Ravana”, a mai spus Lawrence, conform indiatimes.com.

Citește și Iulia Vântur, dezvăluiri în premieră despre relația de cuplu cu Salman Khan. „Dintr-o dată, comportamentul lui s-a schimbat”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...