Israelul își închide granițele pentru străini din cauza Omicron. Pentru cât timp e valabilă măsura

Iancu Andreea 28.11.2021, 11:16
Israelul își închide granițele pentru străini din cauza Omicron. Pentru cât timp e valabilă măsura

Autoritățile israeliene au stabilit noi măsuri restrictive, în contextul îngrijorărilor apărute la nivel internațional cu privire la noua tulpină a coronavirusului. Astfel, Israelul a luat decizia de a își închide granițele pentru străini din cauza Omicron. Măsura este una preventivă și a fost explicată de către premierul israelian, care a susținut recent o declarație de presă. Israelul devine astfel primul stat care își închide complet granițele pentru protejarea populației de infectarea cu noua tulpină SARS-CoV-2.

Cât timp îți închide Israelul granițele pentru străini. Măsura luată din cauza Omicron

Intrarea cetățenilor străini în Israel va fi interzisă, ca urmare a îngrijorărilor apărute din cauza noii mutații a virusului pandemic. Astfel, Israelul își închide granițele pentru străini și reintroduce în același timp și tehnologia controversată de urmărire telefonică împotriva terorismului. Toate acestea în condițiile în care Israelul își deschisese granițele pentru turiști chiar la începutul acestei luni, pentru prima dată de la debutul pandemiei.

Noile măsuri sunt menite să limiteze răspândirea noii variante de coronavirus, considerată deocamdată a fi mai contagioasă. Pentru moment, noua tulpină, Omicron, a fost identificată în Africa de Sud, dar și în Israel, la o femeie venită recent din Malawi. De asemenea, israelienii au anunțat și șapte cazuri suspecte, dintre care patru sunt ale unor persoane care s-au întors din străinătate, în timp ce restul nu au fost în străinătate în ultima perioadă. În plus, Ministerul Sănătății a precizat că patru dintre cei șapte nu sunt vaccinați cu o a treia doză. Premierul israelian Naftali Bennett a anunțat că interdicția așteaptă aprobarea guvernului și va fi aplicată pe o durată de 14 zile.

Israelul își închide granițele în următoarea perioadă din cauza Omicron
Premierul israelian, Naftali Bennett

„Trebuie să menținem un control stric al granițelor”

Cheia aici este prudența și riscurile minime până când vom afla mai multe. Vrem să menținem realizările extraordinare ale Israelului în timpul valului Delta – un Israel deschis și funcțional, cu o economie funcțională și un sistem educațional activ, cu copii care merg la școală. Aceasta este prioritatea principală. În acest scop, trebuie să menținem un control strict asupra granițelor țării, a declarat premierul Naftali Bennett.

Cetățenii israelieni, îndemnați să se vaccineze

Premierul Bennett a avut mai multe discuții cu directorii companiilor Pfizer și Moderna, consultând totodată experți din Sănătate. Oficialul israelian le-a solicitat cetățenilor să se imunizeze și să se vaccineze inclusiv cu doza booster, chiar dacă au trecut deja prin boală. De asemenea, premierul a recomandat inclusiv vaccinarea cât mai rapidă a copiilor, înainte de vacanță, după ce Israelul a aprobat vaccinul pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani în urmă cu o săptămână.

Doar 6,5% dintre aceștia, reprezentând 65.000 dintr-un milion, au fost deja vaccinați sau programați la imunizare. Totodată, aproximativ 600.000 de adulți eligibili nu s-au vaccinat deloc în Israel, în timp ce 1,1 milioane de israelieni vaccinați nu și-au făcut încă doza booster. În total, populația Israelului numără aproximativ 8,6 milioane de locuitori.

Serviciul special de securitate internă, reactivat

Guvernul din Israel a stabilit sâmbătă seară prelungirea perioadei de carantină obligatorie pentru cetățenii statului care s-au vaccinat și sosesc din străinătate. Astfel, toți israelienii care au sosit din țările africane în ultima perioadă vor fi contactați și li se va solicita izolarea imediată. Shin Bet, serviciul de securitate internă prin care sunt urmărite persoanele infectate printr-o aplicație specială, a fost reactivat.

Controversatul program de urmărire a fost utilizat și în primele etape ale pandemiei. Acesta a fost însă aprobat pentru a fi folosit din nou, după ce directorul agenției i-a asigurat pe miniștri că va fi utilizat în mod limitat, pentru o perioadă scurtă de timp și numai în cazul celor infectați cu Omicron. În cazul confirmat deja cu infecție cu noua tulpină, persoana a călătorit într-un autobuz înainte de a fi diagnosticată, astfel că și restul pasagerilor au fost expuși riscului. Deja până sâmbătă seară, prin dispozitivele de depistare a contactelor, s-a reușit localizarea a jumătate dintre pasageri.

Ministrul Apărării din Israel a menționat că se încearcă localizarea a circa 800 de persoane care au venit din Africa în ultima săptămână pentru a limita rapid transmiterea comunitară. Acestora li s-a impus autoizolarea, iar armata îi va testa la domiciliu. Conform datelor de care dispune Israelul, noua versiune a virusului este mai contagioasă, însă nu neapărat și mai periculoasă sau mai rezistentă la vaccinurile disponibile, însă se continuă cercetările.

Situația epidemiologică din Israel

Datele recente arată că 508 persoane din Israel au fost diagnosticate vineri cu Covid-19. Acestea reprezintă un procent de 0,66% din cele 79.000 de teste efectuate. De asemenea, au fost spitalizate 167 de persoane, dintre care 125 în stare gravă. În Israel, de la debutul pandemiei, s-au înregistrat aproximativ 1.342.00 de cazuri de Covid și aproape 8.200 de decese.

Prin comparație, România, o țară cu 19 milioane de locuitori, a înregistrat oficial 1.775.572 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 56.000 de decese, în condițiile în care se testează mult mai puțin decât în Israel.

Urmăriți Impact.ro și pe