Irina Loghin a recâştigat pensia specială. Suma mare de bani pe care o primeşte de la stat

Badea Violeta 06.07.2022, 11:13

Veste bună pentru Irina Loghin! Celebra cântăreață de muzică populară se numără printre politicienii care își recuperează pensiile speciale. Interpreta, împreună cu mai mulți foşti parlamentari, au avut câștig de cauză la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv intentat în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.

Irina Loghin îşi ia înapoi pensia specială

Irina Loghin are parte de o veste bună astăzi, 6 iulie. Judecătorii de la Tribunalul București au decis ca cei 67 de foşti parlamentari, printre care se numără și cântăreața de muzică populară, să-și recupereze banii.

Interpreta beneficia lunar de o sumă cuprinsă între 6.000 și 7.000 de lei, după doar opt ani de activitate politică. Artista s-a înscris în Partidul România Mare (PRM) în 1998.

Între 2000-2004, aceasta a fost aleasă deputat. Ulterior, Irina Loghin a ocupat funcția de senator de Giurgiu. Interpreta a renunțat la politică patru ani mai târziu, când formațiunea nici n-a mai reușit să obțină vreun mandat de parlamentar.

Printre cei care au câştigat în instanţă recuperarea pensiilor speciale se mai află și Călin Popescu-Tăriceanu (cinci mandate de deputat şi două de senator, fost premier şi preşedinte al Senatului, lider al PNL şi ALDE), Silviu Prigoană (deputat din partea PDL în legislatura 2008 – 2012), Ilie Sârbu (trei mandate de senator, ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase şi Guvernul Boc), Eugen Nicolăescu (cinci mandate de deputat PNL şi ministru al Sănătăţii în Guvernul Tăriceanu) și mulți alții.

Cati bani cere Irina Loghin pe ora pentru o nunta in 2022
Irina Loghin

Parlamentul a adoptat, anul trecut, o lege prin care pensiile speciale urmau să fie abrogate

Anul trecut, Parlamentul a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor. Ulterior, Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională. Efectele deciziei se aplică de pe data de 10 iunie, când a fost publicată și în Monitorul Oficial, conform Agenției Naționale de Presă.

„Admite cererea în parte. Obligă pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanţi, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizaţia pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, şi pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Parlamentul României – Senatul să plătească reclamanţilor, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizaţie, începând cu data de 10.06.2022. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului București.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...