Ion Țiriac dă lovitura la 83 de ani. Primește una dintre cele mai importante funcții din sportul mondial, italienii au aflat totul

Anca Manolica 03.02.2023, 16:20
Ion Țiriac dă lovitura la 83 de ani. Primește una dintre cele mai importante funcții din sportul mondial, italienii au aflat totul

Numele lui Ion Ţiriac este rostit în cercurile înalte ale sportului alb. Omul de afaceri român pare să dea lovitura la cei 83 de ani ai săi, fiind favorit să preia conducerea uneia dintre cele mai importante competiții de tenis din lume, care are o istorie în spate de 123 de ani. Iată despre ce este vorba.

Mutare importantă în lumea tenisului

Cupa Davis se află în plin proces de transformare după ce Federaţia Internaţională de Tenis a renunţat la colaborarea cu firma care se ocupa până acum de organizarea competiției. Iar favorit în a veni la conducere se pare că ar fi nimeni altul decât Ion Țiriac. În decembrie 2021, acesta a vândut licența turneului de la Madrid (WTA 1000/ATP Masters).

ITF a încheiat colaborarea cu agenția Kosmos Tennis pentru organizarea Cupei Davis, companie deţinută de Gerard Pique, iar presa italiană scrie că fostul sportiv de renume, „figură vulcanică și extrem de influentă în lumea tenisului”, ar putea deveni șef al competiției pe echipe.

Trofeu Cupă Davis
Trofeu Cupă Davis

Ion Țiriac, noul șef al Cupei Davis?

Odată reziliat acordul, ITF este în căutare de noi variante pentru a duce mai departe istoria competiţiei de 123 de ani. De altfel, reacția miliardarului român după eşecul parteneriatului cu firma lui Gerard Pique a fost solicitarea demisiei lui Dave Haggerty din fruntea forului internaţional.

„Țiriac a dat dovadă de capacitate organizatorică și viziune de-a lungul anilor. Cu siguranță cunoaște tenisul ca puțini alții, fiind mai întâi un excelent jucător de tenis (mai ales în Cupa Davis) și apoi manager la cel mai înalt nivel, așa că ar putea fi un partener mult mai de încredere decât Kosmos pentru ITF pentru o relansare sau mai degrabă o contrarevoluție.

Cu toate acestea, opinia și aprobarea jucătorilor rămâne un factor important, chiar decisiv”, a scris LiveTennis.it.

Nici francezii de la We Love Tennis nu au lăsat să treacă cu vederea acest subiect. Aceștia au scris: „Cu Ion și echipa sa la comenzi, putem chiar spera la o formă de renaștere a bătrânei doamne, ar fi minunat”.

„Prin schimbarea formatului Cupei Davis au distrus 120 de ani de tradiție. Ar trebui să fie condamnați pe viață pentru ceea ce au făcut. Este o glumă și o rușine. Au distrus o bijuterie a tenisului”, a spus fostul mare tenismen, într-un interviu pentru New York Times, despre formatul introdus de firma lui Gerard Pique.

Formatul Cupei Davis s-a schimbat în 2019, atunci când meciurile eliminatorii au fost înlocuite cu un sistem cu grupe ce nu a plăcut prea mult celor implicați în fenomen.

Citește și: Schimbare neașteptată în topul celor mai bogați români. Ion Țiriac nu se mai regăsește pe prima poziție a clasamentului, cine l-a detronat

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...