Ion Iliescu împlinește 91 de ani. Cum petrece fostul preşedinte al României. “A fost un an extrem de dificil “

Iancu Andreea / 03.03.2021, 14:13
Ion Iliescu împlinește 91 de ani. Cum petrece fostul preşedinte al României. “A fost un an extrem de dificil “

Retras de mai bine de doi ani din viața publică, Ion Iliescu împlinește astăzi 91 de ani. Fostul politician este una dintre cele mai controversate personalități politice, fiind numele cel mai mediatizat în dosarul Revoluției din 1989, dar și al Mineriadei. În ciuda acuzațiilor care i se aduc, Ion Iliescu își vede mai departe de viață, fostul președinte al României alegând să își trăiască zilele în sânul familiei alături de soția sa, Nina.

Ion Iliescu împlinește astăzi 91 de ani. Cum își petrece fostul lider politic ziua de naștere

După o carieră de mai bine de două decenii, Ion Iliescu a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și să se concentreze pe familie și problemele de sănătate cu care se confruntă și care l-au adus chiar și în situația de a ajunge la spital. Fostul lider PSD a decis să facă un pas în spate și să nu mai apară la nicio activitate publică, singurele sale intervenții find extrem de rare, atunci când scrie pe blogul său sau când i se solicită interviuri ale unor publicații din Franța sau Rusia.

După un an dificil pentru întreaga omenire, fostul politician a decis să se îngrijească mai mult de sănătate și să fie precaut, dat fiind faptul că Ion Iliescu împlinește 91 de ani, o vârstă venerabilă, dar riscantă în cazul unei infecții cu coronavirus. Astfel că și aniversarea din acest an va fi una liniștită, doar cu cei mai apropiați membrii ai familiei sale.

Domnul Iliescu este foarte bine, liniștit, își trăiește bătrânețea alături de soția sa. A fost un an extrem de dificil pentru domnia sa, ținând cont de pandemia de coronavirus. Au preferat să stea retrași, să limiteze cât de mult ieșirile, dar și vizitele. Nu va exista nicio petrecere specială, ci va fi alături de soția sa, Nina. Poate doar câțiva prieteni, foarte, foarte apropiați, au dezvăluit surse pentru libertatea.ro.

Nina și Ion Iliescu sunt căsătoriți de peste șapte deceni
Nina și Ion Iliescu sunt căsătoriți de peste șapte deceni

Motivul pentru care Ion Iliescu și soția sa, Nina, nu au moștenitori

Sunt unul dintre cele mai longevive cupluri de politicieni, Ion și Nina Iliescu având împreună mai bine de 70 de ani de mariaj. Căsătoriți cu mult timp înainte ca politicianul să devină o personalitate marcantă pentru istoria României, cei doi s-au bucurat de înțelegere în cuplu, trecând prin multe impasuri. Cu toate acestea, nu au fost binecuvântați cu moștenitori, în ciuda încercărilor repetate. Liderul politic mărturisea în urmă cu mai mult timp că Nina Iliescu s-a confruntat cu trei pierderi de sarcină.

Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie. Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut, spunea Ion Iliescu într-un interviu pentru sursa citată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI