Guvernul a modificat, luni, prin Ordonanță de Urgență, o lege electorală referitoare la alegerea președinților de Consilii Județene. Demersul Executivului a fost criticat dur de Administrația Prezidențială.
Guvernul a aprobat, luni, o Ordonanță de Urgență care, la prima vedere, pare cu dedicație pentru baronii locali. Criticii spun că actul normativ are rolul de a securiza funcțiile deținute de baroni, în special cei ai PSD.
Legea modificată prin OUG se referă la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale și la Statutul aleşilor locali. Practic, un președinte de Consiliu Județean va fi ales, din nou, prin vot direct de cetățeni, după cum preciza premierul Viorica Dăncilă.
”Preşedintele Consiliului judeţean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide. Vom modifica legislaţie, astfel încât preşedintele Consiliului Judeţean să fie ales din nou prin vot direct de comunitatea locală. Revenirea la votul uninominal va creşte legitimitatea, reprezentativitatea şi stabilitatea preşedinţilor consiliilor judeţene, cei care împreună cu primarii şi consilierii pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităţilor locale”
Viorica Dăncilă, premierul României
Opinia președintelui Klaus Iohannis a fost făcută publică prin vocea purtătorului de cuvânt de la Palatul Cotroceni, Mădălina Dobrovolschi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Între altele, această OUG nici nu ar fi constituțională, spune aceasta.
„PSD nu a înțeles nimic și umblă iar la cutia cu OUG. Votul românilor nu e bătaia de joc a PSD, cetățenii le-au transmis pesedistior că practică OUG trebuie să înceteze. Acest instrument e prevăzut în Constituție exclusiv pentru situații excepționale, nu poate fi folosit abuziv și netransparent”
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale
Reprezentantul Palatului Cotroceni susține că premierul Viorica Dăncilă caută sprijin din teritoriu și, tocmai din acest motiv, ar împărți acte normative cu dedicație.
„Schimbarea făcută azi e o concesie pe care Dăncila o face în față baronilor PSD, în încercarea de a le câștigă sprijinul. Vor fi favorizați președinții de consilii aflați în funcții: Oprișan, Buzatu, Arsene…Acești baroni, panicați de căderea în sondaje a partidului, fac tot posibiul să își securizeze funcțiile. Constituția prevede că autorități ale administrației publice locale sunt primarii, consiliile locale și consiliile județene”
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale
Palatul Cotroceni a cerut ca alegerea primarilor să se facă în două tururi, argumentând că o astfel de modificare a legii ar fi, într-adevăr, în sprijinul cetățeanului.
„Președintele României cosideră că pesediștii, oricât ar încerca să-și spele imaginea, nu mai pot păcăli pe nimeni că sunt interesați de voință cetățenilor”
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale