Iohannis, întâlnire de urgență cu Florin Cîțu la Cotroceni. Despre ce vor discuta cei doi

Nicu Stan 06.09.2021, 11:54
Iohannis, întâlnire de urgență cu Florin Cîțu la Cotroceni. Despre ce vor discuta cei doi

Klaus Iohannis va avea o întâlnire de urgență cu Florin Cîțu la Palatul Cotroceni. Președintele României va avea o întâlnire, luni, la ora 12:30, cu premierul Florin Cîțu. Discuțiile se pare că vor fi despre ceea ce se întâmplă acum pe scena politică, respectiv despre criza acută care s-a abătut asupra colaiției de guvernare, respectiv despre moțiunile de cenzură cu care este amenințat guvernul Cîțu.

Klaus Iohannis și Florin Cîțu, întâlnire de urgență la Cotroceni. Tema discuțiilor-criza la care s-a ajuns în coaliția de guvernare

Președintele Româiei, Klaus Iohannis, se va întâlni de urgență cu premierul Florin Cîțu la Palatul Cotroceni. Întâlnirea este programată să aibă loc astăzi, la orele 12:30.

Din primele informații, se pare că tema discuțiilor va fi criza guvernamentală la care s-a ajuns din cauza coaliției de guvernare.

Florin Citu, asteptat la Cotroceni de Klaus Iohannis
Florin Citu, asteptat la Cotroceni de Klaus Iohannis

PNL cere verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură

Pe de altă parte, Partidul Național Liberal a anunțat că va cere, luni, o anchetă administrativă pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea inițiată de USR PLUS și Alianța pentru Unirea Românilor.

Astfel, la ora 12:00 este convocată ședința Birourilor Permanente reunite. Este vorba despre forurile care asigură conducerea Parlamentului și prin care se va stabili un calendar pentru moțiunea de cenzură inițiată de cei de la USR – AUR.

Când a fost depusă moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu

De asemenea, cel mai probabil, însă, nu se va ajunge să se stabilească calendarul, întrucât, conform surselor Antena 3, cu doar câteva ore înainte de începerea acestei ședințe, cei din PNL vor cere o anchetă administrativă pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea inițiată de USR și AUR. Aceștia din urmă susțin că semnăturile ar fi scanate, ar fi false.

De asemenea, moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu a fost depusă vineri seara, după ședința coaliției de guvernare în urma căreia negocierile între partenerii de guvernare au eșuat.

Patru semnături suspecte

Pe de altă parte, social democrații au declarat că vor asigura cvorumul ședinței de luni și nu se vor opune să fie verificate semnăturile de pe această moțiune de cenzură.

În plus, conform acelorași surse citate, există informații potrivit cărora, în momentul în care ar fi fost strânse semnăturile, trei dintre parlamentari de la AUR ar fi fost plecați în străinătate, deci nu ar fi avut cum să semneze această moțiune de cenzură împotriva guvernului Florin Cîțu.

Președinta Senatului nu se afla în București la momentul depunerii moțiunii

În plus, la fel și președinta Senatului, Anca Dragu, nu s-ar fi aflat în București la acel moment, astfel că nici ea nu ar fi putut să semneze moțiunea de cenzură.

Urmăriți Impact.ro și pe