Iohannis, despre priorităţile Planului Naţional de Redresare. “Vom pune accentul pe sănătate”

Nicu Stan 17.03.2021, 18:24
Iohannis, despre priorităţile Planului Naţional de Redresare. “Vom pune accentul pe sănătate”

Iohannis, despre priorităţile Planului Naţional de Redresare. Președintele României spune că se va pune accentul pe sănătate. Cum vor fi împărțiți banii europeni, respectiv cele 30 de miliarde de euro, citiți în articolul de mai jos.

Cum vor fi împărțiți cei 30 de miliarde de euro din PNRR. Cât va aloca președintele Klaus Iohannis planului său

Klaus Iohannis a anunțat care sunt priorităţile Planului Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele României a anunțat că urmează să se pună accent pe sănătate.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus miercuri, după discuţii cu liderul PNL, cu premierul Florin Cîţu, cu cei doi vicepremieri şi cu ministrul proiectelor europene, pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, că se va pune accentul pe dezvoltarea sistemului de sănătate, pentru care vor fi alocate 3 miliarde de euro. De asemenea, patru miliarde de euro vor fi alocaţi proramului ”România Educată”. Astfel, vor fi investiţii în programul de autostrăzi, în digitalizare. Suma de 2,2 miliarde de euro va fi alocată reabilitării termice a blocurilor şi consolidării clădirilor pentru cutremur.

Autoritatile din Romania au inceput sa imparta banii din PNRR
Autoritatile din Romania au inceput sa imparta banii din PNRR

Banii europeni, o şansă majoră pentru dezvoltarea României

Am convenit astăzi, în cadrul şedinţei cu liderii coaliţiei de guvernământ, cu prim-ministrul şi cu ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care urmează să fie supus aprobării Executivului şi, ulterior, transmis Comisiei Europene pentru negociere.

Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest Plan reprezintă o şansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar şi societăţii româneşti o rezistenţă sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înţelegem că acest plan, prescurtat PNRR, ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâţia ani, reforme care vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea şi modernizarea activităţii în sănătate, în economie, în educaţie şi în administraţie.

Trei miliarde de euro vor merge în sănătate

Vom pune un accent major pe îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate, prin dezvoltarea reţelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile şi dotarea acestora cu aparatură, cabinete cu facilităţi de screening, diagnostic precoce şi monitorizare a pacienţilor cronici. Dorim să alocăm pentru acest obiectiv 3 miliarde de euro”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit news.ro.

În plus, PNRR va permite României să finanţeze în continuare dezvoltarea reţelei de autostrăzi în paralel cu promovarea unui transport cât mai puţin poluant. Acest domeniu va înghiți 4,5 miliarde de euro.

Patru miliarde de euro vor merge la planul ”România Educată”

PNRR este o oportunitate extraordinară şi pentru sistemul de educaţie din România. Programul România Educată va beneficia de o finanţare substanţială, de circa 4 miliarde de euro. Vom avea astfel şcoli sigure, curate, cu dotări moderne şi laboratoare, dar vom investi şi într-o reţea de şcoli verzi, eficiente energetic şi adaptate provocărilor climatice.

Totodată, vom investi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie, dar şi în pregătirea specialiştilor în meseriile viitorului prin investiţii în învăţământul dual. Şcolile din comunităţile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin şi servicii suplimentare, pentru că educaţia din România nu îşi mai permite să piardă niciun copil.Digitalizarea va fi o parte importantă în Educaţie, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competenţelor digitale şi asigurarea resurselor educaţionale digitale”, a subliniat Klaus Iohannis.

Unde vor mai merge banii europeni din PNRR

Președintele a mai adăugat că elevii, studenţii, dar şi cadrele didactice trebuie să fie pregătiţi şi sprijiniţi să acceseze aceste instrumente digitale demers în care vor fi investiţi 780 de milioane de euro.

Europa se dezvoltă prin tranziţie verde şi digitalizare, iar România va investi substanţial, la rândul ei, în ceea ce înseamnă viitorul sustenabil. În asigurarea tranziţiei verzi, vreau să menţionez doar câteva exemple de proiecte pe care le vom finanţa prin PNRR: 1,3 miliarde de euro alocate pentru diversificarea şi multiplicarea surselor de energie regenerabilă, 1,5 miliarde de euro pentru împădurirea masivă, 4 miliarde de euro pentru combaterea secetei şi irigaţii, respectiv 5 miliarde de euro pentru promovarea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii feroviare”, a declarat Klaus Iohannis.

Ce înseamnă banii europeni pentru țara noastră

Potrivit lui Klaus Iohannis, investiţiile propuse din banii europeni vor duce la crearea de noi locuri de muncă, în special pentru cei afectaţi de pandemia de coronavirus, la noi oportunităţi de afaceri, consolidarea antreprenoriatului, precum și creşterea competitivităţii în economia românească.

Fac un apel la autorităţile publice şi partenerii economici şi sociali implicaţi în fundamentarea şi implementarea acestui plan să susţină acest efort integrat, la nivel administrativ, instituţional sau privat”, a mai spus Klaus Iohannis.