Iohannis, dezlănțuit: „Să nu mai țipe PSD-ul la televizor”

Ciprian Ioana 11.03.2019, 15:08
Iohannis, dezlănțuit: „Să nu mai țipe PSD-ul la televizor”

Președintele Klaus Iohannis s-a lansat în noi critici la adresa social-democraților. Mărul discordiei: bugetul de stat pe 2019.

Șeful statului a explicat, luni după-amiază, de ce a retrimis proiectul de buget înapoi la Parlament, pentru reexaminare. A spus, însă, că va promulga bugetul asigurărilor sociale.

„Românii au tot dreptul să știe cum stau lucrurile cu bugetul țării. Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament până pe 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta. A fost trimis în Parlament în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD-ul la televizor că cineva le întârzie bugetul”.

Klaus Iohannis, președintele României

„Am decis deci să promulg legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere,din nou, din cauza incompetenței și indiferenței PSD”.

Klaus Iohannis, președintele României

Președintele a retrimis la Parlament doar bugetul de stat și, în acest context, le-a cerut aleșilor să se aplece cu o mai mare atenție asupra cifrelor. Numai că un răspuns primise anterior chiar din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care spunea că bugetul nu se modifică.

„PSD a uitat că atunci când guvernezi o faci în primul rând pentru ţară, nu pentru tine! Dacă nu e capabil, să plece de la guvernare”.

Klaus Iohannis, președintele României

Dacă parlamentarii vor păstra actuala formă a bugetului, președintele nu mai are spațiu de manevră. Va fi trimis la Palatul Cotroceni pentru a doua oară, așa că șeful statului e obligat să-l promulge.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe