Iohannis, anunț de ultimă oră despre coronavirus. Ce măsuri de urgență s-au luat

Raluca Juncu 25.02.2020, 08:46
Iohannis, anunț de ultimă oră despre coronavirus. Ce măsuri de urgență s-au luat

În cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, Klaus Iohannis  a discutat despre coronavirus, pe fondul îngrijorărilor manifestate de comunitatea românească în urma escaladării îmbolnăvirilor de coronavirus în Italia.

Măsurile anunțate de Klaus Iohannis

În contextul creșterii numărului de îmbolnăviri de coronavirus din Italia, Klaus Iohannis, Președintele României a susținut ieri o conferință de presă în care a discutat cu privire la deciziile care se vor adopta în următoarea perioadă.

„(…) După cum știți, lucrurile s-au schimbat rapid în ultimele zile în ceea ce privește numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în Europa, în special în Italia.

Situația din Peninsulă a generat și generează în continuare multă îngrijorare, inclusiv în rândul cetățenilor români, lucru ușor de înțeles, date fiind legăturile foarte strânse pe care le avem cu această țară și comunitatea importantă de români care trăiește în Italia, inclusiv, din păcate, în zonele puternic afectate”, a precizat ieri, Klaus Iohannis.

Șeful Statului a subliniat faptul că nu există niciun caz confirmat de coronavirus înregistrat pe teritoriul României și face apel la calm. Totodată, Iohannis spune că România trebuie să fie pregătită în măsura în care lucrurile vor evolua ngeativ.

„Am decis să convoc Consiliul Superior de Apărare a Țării pentru miercuri la ora 14:00. Autoritățile române au luat măsuri pentru a evita răspândirea coronavirusului, dar mai trebuie să insiste pe informarea corectă. Cetățenii trebuie să urmeze sfaturile medicilor pentru a se proteja. fac un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile cu impact emoțional ridicat pentru a evita creșterea sensibilității oamenilor”, susține Președintele României.

Klaus Iohannis spune că se află permanent în contact cu insitutțiile statului pentru a vedea cum evoluează situația în fiecare moment.

 „Eu sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile ale statului pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în zonele aflate în carantină și în care locuiesc români. Vreau să fiu foarte clar, nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent, dar va trebui să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ (…).

Fac un apel la calm către cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să fie vigilenți și să respecte normele de igienă și sfaturile pe care le oferă medicii pentru a se proteja”, a mai spus Președintele României.

Urmăriți Impact.ro și pe