Ioana Băsescu nu se poate opri din plâns după verdictul instanței. ”Credea că se termină azi” (Exclusiv)

Stan Filon 02.03.2021, 15:41
Ioana Băsescu nu se poate opri din plâns după verdictul instanței. ”Credea că se termină azi” (Exclusiv)

Ioana Băsescu nu se poate opri din plâns, după verdictul instanței! Magistrații au condamnat-o la nu mai puțin de 5 ani de zile de închisoare cu executare. Vestea bună pentru ea este că sentința nu este una definitivă, ci poate fi atacată în justiție.

Ioana Băsescu nu se poate opri din plâns după ce a fost condamnată la 5 ani de închisoare

Familia Băsescu trece prin momente grele. După ce fratele președintelui Traian Băsescu a deschis drumul condamnărilor, continuat apoi de nepotul președintelui Băsescu, acum a venit și rândul primei sale născute să treacă prin aceste probleme.

Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din anul 2009 și nu a reacționat bine deloc. Alături de ea, a fost condamnată și Elena Udrea. Fostul minitru al Turismului, și mâna dreaptă a lui Traian Băsescu, a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare!

Ioana Basescu nu se poate opri din plans dupa ce a fost condamnata la 5 ani de inchisoare
Ioana Basescu nu se poate opri din plans dupa ce a fost condamnata la 5 ani de inchisoare

Era sigură că va fi achitată, dar nu a fost chiar așa

Fiica cea mare a lui Traian Băsescu se pare că era destul de încrezătoare în faptul că va fi achitată astăzi, deși procurorul de caz a cerut o pedeapsă de nu mai puțin de 15 ani de închisoare. Cu toate acestea, Ioana Băsescu se aștepta să scape de această problemă astăzi.

Ei bine, nu a fost deloc așa. Verdictul magistraților a lovit ca un trăsnet: 5 ani de închisoare! Fiica președintelui Traian Băsescu plânge non-stop, de când a auzit teribila veste. Potrivit unor surse de-ale noastre, Ioana Băsescu nu a vrut să vorbească decât cu sora sa, Elena Băsescu.

”Este în stare de șoc, nu-i vine să creadă. Era convinsă 100% că va fi achitată. Nici nu i-a trecut prin cap că va primi condamnare cu executare și mai ales cinci ani. Era convinsă că tot acest calvar se termină astăzi. De fapt, de abia a început.

Numai sora ei ( n.r: Elena, mezina familiei Băsescu) a vorbit cu Ioana, atât. Acum a plecat împreună cu soțul ei (n.r: avocatul Radu Pricop) să se întâlnească mai întâi cu avocații, apoi cu tatăl său”, ne-a declarat un apropiat al familiei.

Singurul care a scăpat basma curată a fost jurnalistul Dan Andronic, care a fost achitat de magistrați. Ceilalți condamnați sunt următorii: Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea și Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal. Aceștia au primit câte 6, respectiv 4 ani de închisoare. Cum spuneam, decizia nu este una definitivă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...