Interviu. Previziunile economice pentru sfârșitul anului 2020. “Vine un șoc recesionist din afară, care se va resimți și în România”. Ce recomandări ne fac specialiștii

Interviu. Previziunile economice pentru sfârșitul anului 2020. "Vine un șoc recesionist din afară, care se va resimți și în România". Ce recomandări ne fac specialiștii

În contextul pandemiei, România a cunoscut o scădere economică evidentă. În cel de-al doilea trimestru al acestui an, considerat de analiști cel mai negru pentru economie, PIB-ul țării a fost cu 10,5% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Mulți români și-au pierdut locurile de muncă, iar în momentul de față avem aproape jumătate de milion de șomeri. Iar previziunile specialiștilor pentru perioada următoare nu sunt deloc bune. În aceste condiții, analiștii recomandă ca oamenii să fie prudenți cu cheltuielile și mai mult decât atât, să încerce să economisească. Economistul Adrian Câciu a vorbit, pentru Impact.ro, despre conduita pe care ar trebui să adopte românii, din punct de vedere financiar, în această perioadă.

România, previziuni economice sumbre pentru sfârșitul anului 2020. Ce recomandări ne fac specialiștii

R: Având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm în momentul de față, din punct de vedere medical, în contextul pandemiei, care se răsfrânge automat și asupra economiei, putem să mai discutăm despre economisire?

Adrian Câciu: ”În primul rând discutăm despre economisire, pentru că primul imbold pe care îl are orice cetățean este acela de prudență. În momentul în care vedem că lucrurile nu sunt în regulă și avem în față o incertitudine cu privire la evoluția economică și mai ales la locul de muncă, sau la ceea ce înseamnă veniturile personale, încerci să fii prudent. Automat consumi mai puțin și atunci ai o plajă mai largă de economisire. De altfel, sfatul meu ar fi, ca pentru perioada următoare, consumul să se rezume doar la strictul necesar pentru fiecare cetățean.”

R: Este un moment bun ca oamenii să încerce să economisească mai mult decât o făceau înainte de pandemie?

A.C: ”Da, cu siguranță, acesta este un moment bun și este un moment care îi ajută pe cetățeni, pentru că dacă vor pune acum deoparte, ținând cont de faptul că nu știm ce va fi anul viitor, (…) este posibil să fie o criză puțin mai mare și nu mă refer la cea sanitară, care va fi pe plan secund, pentru că pe fiecare dintre noi ne dor veniturile, este bine să punem deoparte și, pe cât posibil, să avem din ce folosi ulterior.”

R: Cum ar trebui să se raporteze oamenii, din punct de vedere economic, la această perioadă dificilă pe care o traversăm?

A.C: ”Oamenii ar trebui să fie foarte raționali și pragmatici, să lase emoțiile deoparte. Într-o situație de criză, diferența o face sângele rece. De un an de zile, aproape, suntem într-o zonă de emotivitate profundă la nivel social (…). Primul lucru pe care oamenii ar trebui să îl facă este să trateze lucrurile corect și cu rațiune, cu pragmatism și, pe cât posibil, să se asigure, dacă au un contract de muncă, de continuitate. Să discute chiar și cu angajatorul de perspectivele pe care le au în următorul an, iar pe cale de consecință, să aibă o flexibilitate mare în a căuta o zonă sustenabilă pentru ei, în sensul în care să își asigure un loc de muncă viabil pe perioada următoare, chiar dacă nu mai e actualul loc de muncă.”

Interviu. Previziunile economice pentru sfârșitul anului 2020. "Vine un șoc recesionist din afară, care se va resimți și în România". Ce recomandări ne fac specialiștii

Interviu. Previziunile economice pentru sfârșitul anului 2020. “Vine un șoc recesionist din afară, care se va resimți și în România”. Ce recomandări ne fac specialiștii

România are aproape jumătate de milion de șomeri

R: Ce ar trebui să facă românii în acest moment pentru a-și păstra un echilibru financiar?

A.C: ”Nu trebuie să dăm banii pe extravaganțe. În momentele de criză, sau în momentele în care există incertitudine pe piața economică nu este momentul oportun nici să te duci în concedii luxoase, nici să faci investiții pe care nu ți le poți permite și mai ales nu este momentul să te supraîndatorezi.

Acum consumăm ce avem nevoie, strictul necesar, iar investițiile pe termen mediu și lung le amânăm. Extravaganțele, cel puțin în acest an și până la jumătatea anului viitor, le excludem din planurile noastre.”

R: Potrivit ultimelor statistici ale INS, rata șomajului a ajuns în luna iulie la 5,4%, adică 484.000 de șomeri. Este o creștere cu un 25% față de începutul acestui an. În aceste condiții, ce sfaturi ați avea pentru oamenii care și-au pierdut locul de muncă, pentru a-și păstra un echilibru financiar și a nu ajunge la colaps?

A.C: ”Din nou, fac apel la rațiune. Chiar dacă situația i-a dus la pierderea locurilor de muncă să nu uite un lucru: în inauarie 2020, România avea o criză a forței de muncă de peste un milion de angajați. După ce va trece această perioadă, criza (forței de muncă – n.r.) va reveni. Adică există plajă de angajare. În al doilea rând, să nu uite ce a însemnat această criză. Am spus-o și în 2012, crizele ne demonstrează cât de vulnerabili suntem atunci când nu suntem pregătiți. De regulă, angajatorii renunță cel mai ușor la oamenii care nu au o pregătire profesională foarte bună. Pe de altă parte, și oamenii care nu au o pregătire profesională foarte bună au tendința de confort de a nu se califica mai mult pentru că ”merge și așa”.

În acest timp, dacă pot să se recalifice și să caute profesiile care se cer acum și cele de viitor. Trăim într-o epocă a digitalizării și automat, aproape fiecare angajat va trebui să știe ce înseamnă telemuncă, va trebui să știe să lucreze cu un calculator și cu tehnologie automatizată. Să nu intre în depresie. Piața muncii din România are nevoie de lucrători. Deși în momentul de față există o contracție – avem o creștere a șomajului – își vor găsi loc de muncă.

Încă un sfat: să fie duri când negociază contractele. Să nu se mai lase plătiți pe salariul minim pe economie, dacă au o calificare. Pentru că iată, cel mai mare număr de șomeri îl avem în zona salariului minim.”

Adrian Câciu: Să uităm de extravaganțe

R: Care sunt previziunile economice pentru acest sfârșit de an? Prin ce transformări vom trece?

A.C: ”Evoluția economică depinde foarte mult de politicile guvernamentale. Dacă politicile guvernamentale care sunt acum implementate, vor fi implementate în continuare, noi nu vom ieși din criză anul acesta. Nu vom avea o revenire în ”V”, ci în ”W”. Va fi la fel cum a fost în 2010-2012. Să vă spun de ce: stimulii economici nu ajung în economie, iar asta se simte. Toți antreprenorii încep să ”mănânce” din capitalul propriu. (…). Vine un șoc recesionist de afară, iar în trimestrul patru al acestui an se va resimți și în România și dacă nu ai lichidități în piața internă, s-ar putea să suferi mai puternic. Dar să nu fim foarte pesimiști. Eu sunt convins că la nivelul conducerii financiare a acestei țări și ma refer în special la BNR, există destule instrumente prin care să se poarte discuții cu actualul guvern, sau cu viitorul guvern ca politicile economice să se schimbe și să fie stimulative.”

R: Punctual, ce recomandări le faceți oamenilor pentru a reuși să pună bani deoparte?

A.C: ”- economisirea să se facă, pe cât este posibil, în zona instituționalizată, zona bancară, pentru că este o zonă sigură. –

– economisirea să se facă în moneda în care oamenii își fac cheltuielile. Mentalitatea economisirii în euro sau în dolari nu este sustenabilă. Noi consumăm în lei în România – facturile, mâncare sunt în lei – iar dacă va exista o anumită inflație și dobânzile la depozite ar trebui să vină în compensarea inflației. Deci economisirea să se facă în moneda în care consumăm.

– consumăm doar ceea ce avem nevoie. Nu este timpul pentru extravaganțe în acest moment.”

Adrian Câciu, economist

Adrian Câciu, economist

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI