Intervenție miraculoasă la Iași. Un medic a salvat o fetiță de 10 luni de la moarte. Micuța mai avea doar câteva zile de trăit

Elena Avramescu 06.05.2021, 10:23
Intervenție miraculoasă la Iași. Un medic a salvat o fetiță de 10 luni de la moarte. Micuța mai avea doar câteva zile de trăit

Un medic a salvat o fetiță de 10 luni de la moarte. Operație chirurgicală spectaculoasă la Iași, după ce viața și inima unei fetițe de 10 luni au fost  salvate de echipa medicului Victor Costache de la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov. A fost și prima misiune umanitară internațională de chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, fiind demarată la inițiativa doctorului Victor Costache.

Un medic a salvat o fetiță de 10 luni de la moarte

Ne bucurăm de această premieră națională și de faptul că putem beneficia de sprijinul celor mai buni profesioniști din Germania. Este o săptămână în cadrul căreia facem intervenții chirurgicale la 15 micuți pacienți, le dăm o șansă la viață. Copiii provin din medii defavorizate, iar astăzi am intervenit la un copil de doar 10 luni care, foarte probabil, nu ar fi mai supraviețuit mai mult de 7-10 zile. Pe de altă parte, este esențial să continuăm dezvoltarea acestei zone a chirurgiei în România, deoarece la acest moment este un segment foarte vulnerabil. Totul a decurs normal. Copiii pe care-i operăm au o șansă unică la o viață normală, a declarat conf. univ. dr. Victor Costache.

Totul a avut loc la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, unde activează chirurgul Victor Costache, iar astfel de operații sunt complet gratuite, sprijinite de două fundații private, una din România iar alta din Germania.

Ana Maria Ștefan, mama bebelușului, a venit special la Brașov tocmai din județul Timiș, iar în acest loc profesioniștii, care sunt aproape de medicul Victor Costache, reușesc să facă adevărate miracole, salvând vieți acolo unde nu par a mai fi șanse. Femeia provine dintr-o familie modestă, însă are o mare credință în Dumnezeu.

Iisus a făcut sacrificiul suprem pe cruce, pentru noi, iar acum, tocmai în «Săpatămâna Luminată», copila mea are parte de o minune divină. Eu mai am un băiețel de 7 ani, dar fără echipa doctorului Victor Costache, al meu copil nu ar mai fi trăit. Am emoții uriașe și nu doresc nimănui să treacă prin ceea ce trec eu acum. Speranța și credința îmi dau putere, a declarat mama fetiței.

Un medic a salvat o fetita de 10 luni de la moarte
Fetita de 10 luni

În acest sens, echipa medicală de la Spitalul „Sf. Constantin” a povestit detaliat despre ce operație și intervenție chirurgicală a putut să beneficieze fetița de doar 10 luni.

Este vorba despre o fetiță de 10 luni, 6 kilograme, cu defect septal ventricular tip membranos mare, o comunicare anormală la nivelul cavităților mari ale inimii; cel mai mic copilaș operat în cadrul acestei misiuni umanitare și cu starea cea mai gravă, care necesită corecția chirurgicală a malformației cardiace în regim de urgență. Amânarea intervenției ar fi făcut inoperabilă patologia cardiacă a micuței paciente.

Din cauza acestui defect mare, s-a format un șunt semnificativ de la nivelul cavității stângi cu presiune mare la nivelul celor drepte cu presiune mică, ducând la supraîncărcarea importantă de volum și presiune a cavităților drepte ale inimii și circulației pulmonare și insuficiența cardiacă; fetița prezintă dificultăți de respirație la eforturi foarte mici, retard în dezvoltare. Pacienta a urmat un tratament special cu vasodilatatoare pulmonare în zilele anterioare intervenției, pentru a se putea realiza corecția chirurgicală. Operația a fost un succes, defectul a fost reparat cu un petec special de pericard modificat genetic, fără complicații intraprocedurale, starea micuței paciente fiind în prezent foarte bună, au spus medicii de la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, potrivit BZI.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI