Editorial

Îngrijorarea occidentului. Macron poate deveni Micron

Mihnea Tălău 08.04.2022, 18:03
Îngrijorarea occidentului. Macron poate deveni Micron

Francofoni cum suntem nu putem să nu privim, duminică, spre Franța, țară care în plin război în Ucraina își alege președintele. Acum, toate drumurile duc către Elysse, numai că lucrurile par puțin mai complicate decât la prima vedere.

Pe oră ce trece, bătălia se întețește pentru conducerea celei de-a șaptea economii a lumii, iar simpatia occidentului se îndreptă evident spre „Cocoșul Galic” aflat acum la Elysse.

Le Pen, tot mai aproape de Macron

Încă creditat cu primul loc în sondaje, Emmanuel Macron simte însă tot mai mult, în ceafă, respirația Marinei Le Pen, cea care conduce „Adunarea Națională” cu o mână de fier.

În ultimele zile ea a crescut în sondaje, în timp ce președintele en-tire a scăzut constant. În prezent diferența dintre cei doi este de doar 5 procente. Foarte probabil ei se vor confrunta în turul doi al prezidențialelor, întrucât candidatul extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon se află la o distanță considerabilă, aproape imposibil de recuperat în cele câteva ore rămase până la scrutin.

Extrema dreapta prinde teren inaintea alegerilor prezidentiale din Franta. Marine Le Pen, tot mai aproape de Macron în sondaje
Marine Le Pen

Poate prea sigur pe victoria sa, Emmanuel Macron a refuzat orice dezbatere televizată alături de contracandidații săi. Greu probabil însă ca această „liniște” să continue și în al doilea tur al alegerilor.

Există cu adevărat unele măsuri nepopulare despre care actualul președinte nu dorește să vorbească prea mult. Astfel, în timp ce Macron vrea să crească vârsta de pensionare de la 62 la 65 de ani, Le Pen vrea să o reducă la 60 de ani.

În plus, în topul preocupărilor alegătorilor francezi, se află, potrivit sondajelor, costul vieții, urmat de sistemul de sănătate și de mediu, capitole la care rezolvările din actualul mandat au cam lăsat de dorit.

O palmă care nu a fost uitată

În cei cinci ani la Elysse, Macron a fost nevoit să se confrunte, de la „vestele galbene” până la Covid-19, și acum cu mirosul prafului de pușcă din Ucraina. Nu a fost uitat însă incidentul din vara trecută, când în timpul unei băi de mulțime dragostea francezilor a lăsat urme pe obrazul președintelui, acesta fiind pălmuit de un „admirator” al politicii sale.

Pe 24 aprilie are loc turul 2 al alegerilor, iar cancelariile occidentale stau pe ghimpi căci extrema dreaptă franceză pare a fi pe val. Și nici nu s-au stins bine ecourile alegerilor din Ungaria și Serbia, unde globaliștii au suferit înfrângeri pe linie.

Emmanuel Macron, a fost ales pe 7 mai 2017 pentru un mandat de cinci ani, pe care l-a preluat la data de 14 mai 2017.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...