Ingredientul pe care să nu-l pui niciodată în butoiul cu varza murată. Se va strica imediat

Anca Manolica 18.11.2022, 11:29
Ingredientul pe care să nu-l pui niciodată în butoiul cu varza murată. Se va strica imediat

Varza murată nu lipsește din cămara niciunei gospodine, astfel că românii se află acum în febra pregătirilor. Este perioada ideală din an pentru a pune varză la murat, iar pentru ca aceasta să se păstreze bine pe toată perioada anotimpului rece, trebuie să ții cont de câteva trucuri. Află ce nu trebuie să pui niciodată în butoiul cu varză murată.

Ce să nu pui niciodată în varza murată

Ultima lună de toamnă este perioada perfectă pentru a pune varză la murat. Potrivit tradițiilor din popor, se spune că aceasta se pune la butoi undeva între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei, practic între 26 octombrie și 30 noiembrie. Așadar, dacă și tu vrei să pui varză la murat în acest an, trebuie să ții cont de câteva detalii.

Alegerea verzei este un prim pas important. Ele trebuie să fie albe, bine coapte, fără lovituri sau porțiuni stricate. De asemenea, ar fi bine să le alegi pe cele cu foi subțiri, mai ales dacă vrei să faci sarmale în foi de varză. Unele gospodine obișnuiesc să scobească cu un cuțit în cotorul de la varză, pentru ca aceasta să se acrească mai repede.

Ingredientul care strică gustul și textura verzei

Al doilea aspect important ține de saramură. Aceasta nu trebuie să fie nici prea sărată, nici prea acră și nici să nu se tulbure. Așadar, trebuie neapărat să respecți cantitățile și proporțiile: la 10 litri de apă se adaugă 500 de grame de sare grunjoasă. Nu este deloc indicat să folosești sare fină, de masă, pentru că va strica gustul și textura verzei.

Secretul gospodinelor pentru ca varza murată să iasă perfectă
Secretul gospodinelor pentru ca varza murată să iasă perfectă

Sarea grunjoasă este cea care se recomandă a se folosi atunci când vine vorba de orice tip de murături, așadar, sarea fină nu are ce să caute în borcanele sau butoaiele cu legume puse la murat.

Așadar, după ce se prepară amestecul din apă călduță și sare grunjoasă, păstrând proporțiile menționate anterior, se amestecă bine, până când sarea s-a dizolvat și se toarnă saramura peste varză. Cantitatea suficientă trebuie să acopere toate verzele. Pentru un plus de aromă, se pot pune în butoi și crenguțe de mărar uscat.

Un alt truc al gospodinelor este ca, la final, să pună câteva bucăți de lemn și o piatră mare, spălată, care să pună presiune pe verzi, în acest fel ele nu se vor ridica la suprafață.

Citește și: Rețeta de varză murată cu care nu vei da greș niciodată. Va fi exact ca în copilărie. Așa o făceau bunicile

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...