Incursiune în istoria uitată a României. Conacul Ion Ghica de la Ghergani își deschide porțile cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului

Daniela Alexandru 17.09.2022, 08:00
Incursiune în istoria uitată a României. Conacul Ion Ghica de la Ghergani își deschide porțile cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului

Zilele Europene ale Patrimoniului se desfășoară, anul acesta, între 17 și 18 septembrie și stau în această ediție sub sloganul Culture and Creativity. Evenimentul este unul creat, în comun, de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei, care a lansat acțiunea în 1985.  La eveniment participă 50 de țări, semnatare ale Convenției Culturale Europene, iar obiectivele de patrimoniu deschise publicului, ating un public țintă de peste 20 de milioane de persoane. Unul dintre obiectivele turistice care vor fi deschise vizitării, gratuit, în weekendul dedicat patrimoniului este domeniul Ion Ghica de la Ghergani, din Dâmbovița.

O comoară culturală deosebită

Domeniul Ion Ghica din Ghergani, moștenit și îngrijit de Irina Bossy – Ghica Boulin își deschide porțile, în weekend, între orele 10 și 19, gratuit pentru toți cei care doresc să îi treacă pragul.

„Evenimentul permite publicului să se bucure de vizite gratuite, să descopere patrimoniul cultural comun și să participe la protejarea patrimoniului european pentru generația actuală și cele viitoare. Domeniul va fi deschis publicului in intervalul orar 10-19”, este mesajul organizatorilor.

Domeniul de la Ghergani își deschide porțile pentru public în weekendul 17-18 septembrie
Domeniul de la Ghergani își deschide porțile pentru public în weekendul 17-18 septembrie

Conacul de la Ghergani, o oază de istorie și frumusețe arhitecturală

Reședința lui Ion Ghica din Dâmbovița, locul unde omul politic și-a trăit ultimii ani din viață, se află la jumătatea distanței dintre Târgoviște şi București, la Ghergani. Domeniul este amplasat într-un parc de o frumusețe deosebită și cuprinde rămășitele conacului boieresc și capela familiei Ghica. Prima atestare într-un document a așezării Ghergani datează din 1590, pe când marii boieri ordonau construirea de conace.

Conacul a fost reconstruit între 1869 și 1888, în mai multe etape, și este creația arhitecților Dimitrie Berindey și George Mandrea, după ideile lui Ghica. De asemenea, capela familiei, unde sunt înmormântați Ion Ghica și soția sa Alexandrina a fost construită de Dimitrie Berindey. În perioada comunistă fostul conac a fost transformat în spital, iar degradările s-au accentuat, făcând în zilele noastre extrem de dificilă refacerea și consolidarea.

Urmăriți Impact.ro și pe