Încep demisiile din Poliție din cauza vârstei de pensionare? Până acum se puteau pensiona și la 47 de ani

Anca Manolica 29.10.2022, 00:00
Încep demisiile din Poliție din cauza vârstei de pensionare? Până acum se puteau pensiona și la 47 de ani

Se preconizează un mare val de pensionări în Poliție, după ce a apărut anunțul potrivit căruia crește vârstei de pensionare. Dacă în prezent, un polițist poate ieși la pensie și la 47 de ani, în urma reformei pensiilor speciale vârsta de pensionare va ajunge la 65 de ani. Ce spune ministrul Muncii Marius Budăi.

Încep demisiile din Poliție din cauza vârstei de pensionare?

Dacă va avea loc reforma pensiilor speciale, se anticipează un mare val de demisionări din Ministerul de Interne şi din Ministerul Justiţiei. Sindicaliştii au spus că 20% din poliţişti ar putea părăsi posturile, dacă le va crește vârsta de pensionare de la 60 la 65 de ani. Astfel, se va crea o situație fără precedent, cu efecte negative în sistemul de apărare.

Practic, în acest scenariu, polițiștii nu vor mai putea să se pensioneze prea devreme. Până acum, ei puteau să își încheie activitatea chiar şi la 47 de ani, fără să fi participat la misiuni în teatrele de operaţii. Sindicatele din poliţie spun că modificarea legii va atrage o avalanșă de demisii și cereri de pensionare înainte de intrarea în vigoare a acesteia,

Reforma pensiilor speciale ar lăsa un mare gol în MAI

Aceste modificări ar viza aproximativ 10 mii de poliţişti, din 50 de mii. De asemenea, vârsta de pensionare a magistraţilor ar creşte şi ea, până la 65 de ani, iar pensiile speciale ale acestora ar putea fi micșorate de la 80% din venitul brut anterior pensionării la 65%.

„Nu ar conduce la altceva decât la ieşirea masivă a poliţiştilor cu experienţă, pe care în acest moment îi avem şi de experienţa cărora ne putem încă folosi. Şi atunci automat sistemul de siguranţă publică va întâmpina dificultăţi”, spus preşedintele Europol, Dan Saltelechi, potrivit Observator News.

Va crește vârsta de pensionare la polițiști?
Va crește vârsta de pensionare la polițiști?

Reforma pensiilor speciale, asumată de România în PNRR, va trebui adoptată până la finele lui 2022. Banca Mondială propune creșterea treptată a vârstei de pensionare cu 6 luni ani în fiecare an calendaristic, până ce va atinge pragul de 65 de ani.

Ce spune ministrul Muncii

Ministrul Muncii Marius Budăi a vorbit, vineri, 28 octombrie, despre creșterea vârstei de pensionare pentru anumite categorii de angajați, printre care și polițiști. Aceștia din urmă au reclamat că măsura va atrage după sine un val mare de pensionări. Politicianul a dat asigurări că nu există niciun proiect de act normativ, ci există doar discuții.

„Nu există niciun proiect de act normativ. Există discuții cu Banca Mondială, dar nu este un proiect de act normativ. Nu s-a convenit nimic cu Banca Mondială. Banca Mondială nu impune nimic Guvernului și ministrului Muncii. Aceasta este poziția oficială a ministrului Muncii”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...