Alertă de incendiu la Spitalul de Copii din Galați. Au fost semnalate degajări de fum în zona laboratorului de analize – Foto

Ana Anitoiu 19.01.2023, 17:46

O alertă de incendiu a fost dată, joi, la Spitalul de Copii „Sfântul Ioan” din Galați. Au fost semnalate degajări de fum în zona laboratorului de analize. Mai multe autospeciale au fost trimise la fața locului.

Alertă de incendiu la Spitalul de Copii din Galați

Update, joi, 19 ianuarie 2023. Conform ISU Galaţi, din cauza fumului dens, au fost evacuate peste 100 de persoane, iar cel puţin jumătate au fost copii. Mai exact, 50 de copii, alături de 30 de aparţinători şi de 20 de cadre medicale. Nicio persoană nu a fost rănită.

Alerta de incendiu a pornit după un scurtcircuit la un corp de iluminat în Laboratorul de Analize aflat în Spitalul de Copii „Sf. Ioan” din Galaţi. Acesta a căzut pe ciment, iar întreaga incintă a fost inundată cu fum.

„La data de 19 ianuarie 2022, ora 16.09, poliţiştii din Galaţi au fost sesizaţi telefonic, prin 112, cu privire la faptul că, la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Sfântul Ioan din Galaţi, s-a declanşat alarma de incendiu, iar, la etajul 2 al clădirii, de la laboratorul de analize se vede fum.

La faţa locului au ajuns atât echipaje de Poliţie, cât şi din cadrul ISU Galaţi, iar, după intervenţia celor din urmă, s-a stabilit faptul că alarma de incendiu s-a declanşat urmare a unui scurtcircuit la o lampă de iluminare, amplasată în plafon, care a degajat fum, fără flacără. În cauză, se va întocmi dosar penal pentru distrugere din culpă”, a transmis, joi, IPJ Galaţi.

Pompierii au aerisit zonele afectate şi ulterior au permis din nou accesul în unitatea medicală a persoanelor care au fost evacuate.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
pompieri
Alerta de incendiu la Spitalul de Copii din Galati

Știrea inițială:

ISU Galaţi a transmis că intervine, joi, după ce a fost semnalat un incendiu la Spitalul de Copii din Galaţi. Din primele date, iese fum de la un laborator.

„În acest moment, nu sunt raportate victime. Dacă situația o va impune, se va proceda la evacuare”, a anunțat ISU.

Un alt incendiu, la același spital, anul trecut

Un alt incendiu a izbucnit la acest spital pe 6 octombrie 2022, în bucătărie, iar 85 de persoane, între care 41 de copii, s-au autoevacuat.

Pompierii au intervenit şi atunci cu mai multe echipaje, iar intervenţia a luat sfârșit fără să existe persoane care să aibă nevoie de ajutor medical.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...