Încă un oraș intră în carantină totală. Ce restricții se impun, după ce rata a ajuns la peste 7,5 la mie

Iancu Andreea, Mihai Roșoiu 04.10.2021, 12:58
Încă un oraș intră în carantină totală. Ce restricții se impun, după ce rata a ajuns la peste 7,5 la mie

Situația epidemiologică din România este îngrijorătoare, având în vedere că numărul infectărilor este într-o continuă creștere. În plus, încă un oraș din țară intră în carantină totală, după ce rata de incidență a ajuns la peste 7,5 la mie. Măsurile anunțate de autorități sunt unele menite să limiteze răspândirea virusului, astfel că ele sunt esențiale până la scăderea cazurilor de îmbolnăvire de Covid-19.

Un alt oraș din România, în carantină totală, după ce rata de incidență a trecut de 7,5 la mie

România se regăsește în plin val patru al pandemiei de SARS-CoV-2, după ce numărul de infectări a început să urce vertiginos în ultimele săptămâni. În timp ce paturile de la ATI au devenit insuficiente, iar spitalele își tratează bolnavii chiar și pe holuri, din lipsa locurilor pentru cei cu forme serioase, ce necesită îngrijiri medicale, orașele din țară intră, pe rând, sub incidența unor noi măsuri restrictive. Astfel, după Timișoara, București și alte câteva localități, un alt oraș din România intră în carantină totală, după ce incidența a ajuns la 7,5 la mia de locuitori.

Restricțiile vor fi tot mai dure, de astăzi, în Craiova, având în vedere faptul că în urmă cu o zi, rata de incidență din localitate înregistrată duminică fiind de 7,78 la mia de locuitori. Așadar, locuitorii orașului, care nu s-au imunizat împotriva Covid-19, nu vor mai putea ieși din casă după ora 20:00, în timpul săptămânii, fără un motiv întemeiat. Pe de altă parte, craiovenii vaccinați sau care au trecut prin boală pot circula fără restricții în orice interval orar. De asemenea, în cazul lor nu este necesară declarația pe proprie răspundere, adeverință de la angajator sau legitimație de serviciu.

Încă un oraș intră în carantină totală, după ce rata de incidență a ajuns la 7,5 la mie
Carantină pentru locuitorii din Craiova

Măsuri restrictive în Craiova, din pricina ratei de incidență crescute

Persoanele nevaccinate nu vor mai putea circula în intervalul 20:00 – 5:00, cu câteva excepții care pot fi menționate în declarația pe proprie răspundere. De asemenea, Magazinele vor fi deschise între orele 5:00 – 22:00, în timp ce restaurantele, cafenele, sălile de fitness, piscinele, sălile de spectacole și teatru vor rămâne deschise doar pentru persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală, până la ora 24.00. Așadar, evenimentele private se vor putea organiza în continuare, însă doar pentru cei imunizați, în baza certificatului verde Covid.

Pe de altă parte, competițiile sportive în spații închise sau deschise sunt permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, doar între orele 5:00 – 24:00, cu o participare de până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu distanță de minimum 1 metru între persoane și cu măști de protecție.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...