Încă o decizie controversată a DIICOT în cazul Caracal, după acuzațiile familiei Luizei Melencu. Lovitură pentru INML

Alexandru Ioanid 24.09.2019, 15:54
Încă o decizie controversată a DIICOT în cazul Caracal, după acuzațiile familiei Luizei Melencu. Lovitură pentru INML

DIICOT ia încă o decizie considerată controversată de familia Luizei Melencu, adolescenta despre care se crede că a fost ucisă de Gheorghe Dincă. Procurorii ar putea da o lovitură și INML – Institutul Național de Medicină Legală.

DIICOT a luat mai multe decizii controversate în ancheta de la Caracal. Prima dintre ele se referă la prelevarea de probe biologice de la mama Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie.

Femeia se opune și îi acuză pe anchetatori că ar vrea să îngroape acest caz. În paralel, însă, anchetatorii ar vrea să caute alte instituții pentru analizarea probelor adunate din teren.

În această situație, INML ar fi sărit din schemă și nu se va mai apela la serviciile Institutului, susțin surse judiciare pentru Mediafax.

DIICOT, decizii controversate în cazul Caracal

Ce probe s-au găsit în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. 42 de nasturi de blugi
Ce probe s-au găsit în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal

Procurorii DIICOT au adunat nu mai puțin de șapte camioane pline cu probe din localitatea Caracal, de la locuința lui Gheorghe Dincă, dar și din împrejurimi. Cele mai importante sunt însă fragmentele osoase.

Expertizele au arătat că cele din butoi aparțin, în proporție de peste 99%, Alexandrei Măceșanu. Cele din gropile din curtea suspectului sunt de origine animală, iar cele din pădurea din apropierea Caracalului provin de la o persoană de sex feminim, cu vârsta de până în 20 de ani.

De pe oasele din pădure nu s-a putut identifica, însă, un ADN – pentru că acestea erau prea calcinate. Acum, anchetatorii ar vrea o nouă expertiză, care va fi realizată de alte instituții din România sau din străinătate.

Nu se va mai apela, așadar, la ajutorul specialiștilor INML.

Cazul Caracal: cine acuză încercări de îngropare a cazului

Gheorghe Dincă și anchetatorii au revenit în casa groazei din Caracal. Ce i s-a întâmplat bărbatului
 

Procurorii DIICOT s-au deplasat la locuința familiei Luizei Melencu pentru prelevarea de ADN pentru noi expertize genetice, însă mama fetei a refuzat procedura. Anchetatorii s-au adresat instanței și au obținut aprobare, dar femeia susține că se va opune în continuare.

Ea susține că autoritățile ar vrea să „planteze” probe și să îngroape acest caz. 

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, întărește spusele femeii.

„Acest fapt prin care, din nou, se cere recoltarea ADN-ului de la mama Luizei, nu este normal, ci este o chestiune care, din punctul nostru de vedere, prezumă că acoperă nişte ilegalităţi la nivelul INML sau DIICOT deoarece, în acest moment, INML este într-o cercetare penală privind plângerea adresată de domnul Cumpănaşu, ulterior şi de noi privind modul în care au fost recoltate probele, modul în care s-a făcut verificarea ADN-ului. Cred că vor să scoată la lumină în sensul de a-i induce în eroare pe cei care îi cercetează penal şi să încerce să înlocuiască probele”
Tonel Pop, avocat

Avocatul a mai subliniat că probele ADN prelevate în urmă cu mai multe săptămâni de la familia Luizei ar trebui să fie suficiente, de aceea consideră că nu e nevoie de o nouă procedură.

Scopul DIICOT, cel puțin la nivel declarativ, ar fi compararea probelor ADN de la mama Luizei cu oasele descoperite în pădurea de lângă Caracal. Ar mai fi de spus că și în cazul acestora trebuie să fie identificat un ADN, pentru o comparație eficientă, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Teoria potrivit căreia Luiza Melencu ar fi în viață e susținută puternic de unele televiziuni de știri și de Alexandru Cumpănașu, cel care s-a recomandat unchiul Alexandrei Măceșanu. 

Urmăriți Impact.ro și pe