Inaugurarea conductei de gaze Bulgaria – Grecia. România a scăpat de dependența de gazul rusesc. „Gazoductul schimbă jocul”

Beatrice Dumitru 01.10.2022, 13:58
Inaugurarea conductei de gaze Bulgaria – Grecia. România a scăpat de dependența de gazul rusesc. „Gazoductul schimbă jocul”

Premierul Nicolae Ciucă a participat la Sofia la inaugurarea unui gazodcut Grecia – Bulgaria, care va reduce dependența Uniunii Europea de gazul rusesc. În capitala Bulgariei a fost prezentă și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care a spus că pentru Sofia și celelalte țări din estul Europei începe o nouă era.

A fost inaugurată conducta Grecia – Bulgaria

De la începutul războiului, Uniunea Europeană încearcă să scape de dependența de gazul de la Moscova. În acest context, Ursula von der Leyen a participat la inaugurarea conductei Grecia – Bulgaria, eveniment la care a fost prezent și premierul Nicolae Ciucă, care a afirmat că este nevoie de investiţii în ceea ce priveşte interconectivitatea atât între ţările membre ale Uniunii Europene, dar şi cu ţări din afara acesteia, precum Republica Moldova, Ucraina ori ţări din Balcanii de Vest.

De asemenea, premierul a mai precizat că România este pregătită să-şi joace rolul de partener de încredere în asigurarea securităţii energetice a Europei. Lansarea interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB) , de 182 de kilometri, este o etapă importantă pentru asigurarea necesarului în plan energetic și va transporta un miliard de metri cubi de gaz din Azerbadjan în Bulgaria.

Inaugurarea conductei de gaze Bulgaria - Grecia. România a scăpat de dependența de gazul rusesc. „Gazoductul schimbă jocul”
Nicolae Ciucă și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, la Sofia. Sursa foto: Guvernul României

Dificultăţile generate de Rusia în aprovizionarea cu gaz au impact nu doar asupra Europei, ci creează turbulenţe asupra pieţelor internaţionale şi produc costuri ridicate, neaşteptate, pentru partenerii noştri din alte părţi ale lumii. Orice pas făcut pentru a creşte pe scară mai largă securitatea energetică a Europei are o conotaţie şi mai puternică astăzi, când sursele de energie sigure, accesibile şi pe care ne putem baza sunt elemente cheie în atingerea scopurilor noastre în ceea ce priveşte recuperarea şi rezilienţa” a declarat Nicolae Ciucă la Sofia.

De cât gaz mai are nevoie România pentru a-și acoperi necesarul

La Sofia, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit și cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și au discutat despre posibilitatea ca România să fie înclusă pe lista țărilor care vor primi gaz azer, în condițiile în care țara noastră mai are nevoie de 10% din necesarul anual de gaze.

Premierul român a mai spus că autorităţile la nivel european trebuie să conştientizeze că trebuie accelerate măsurile de diversificare a rutelor pentru alimentarea cu gaz, în aşa fel încât Europa să scape de dependenţa de gazul din Rusia.

Finalizarea Coridorului Vertical face parte din soluţiile de acest fel, întrucât va facilita tranzitul gazelor către Europa Centrală şi de Est şi către Balcanii de Vest, prin conectarea Coridorului de Sud şi a BRUA. Acest lucru va oferi acces la resursele de gaz din Marea Caspică, precum şi la terminalele de gaze naturale lichefiate din nordul Greciei”, a mai afirmat primul ministru.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a precizat că Uniunea Europeană a sprijinit acest proiect încă de la început atât politic, cât și financiar. Ea a mai spus că această criză energetică este una foarte serioasă și cere din partea UE un răspuns comun.

„Energia înseamnă libertate. Această conductă schimbă jocul, avem ce trebuie pentru a ne rupe energetic de Rusia. Atât aici, în Bulgaria, cât și în toată Europa, oamenii resimnt consecințele războiului Rusiei. Dar Europa are suficient gaz pentru iarnă. Primul pas a fost diversificarea surselor”, a afirmat Ursula von der Leyen, citată de Reuters.

Cu o capacitate inițială de trei miliarde de metri cubi pe an, conducta ar putea ajunge la cinci miliarde de metri cubi și ar putea furniza gaze către Serbia, Macedonia de Nord, România și mai departe către Moldova și Ucraina.

Azerbaidjanul va livra țărilor europene aproape 12 miliarde de metri cubi de gaze naturale, numai anul acesta, cu 40% mai mult decât în 2021. Mai mult de zece state din Europa vor să cumpere gaz azer.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...