În cât timp va fi rezolvată problema termoficării din București. Nicușor Dan a anunțat proiectul

Stan Filon 26.01.2022, 20:46
În cât timp va fi rezolvată problema termoficării din București. Nicușor Dan a anunțat proiectul

Bucureștenii care s-au săturat de frigul din case și de apa rece care vine pe țeava unde ar fi trebuit să curgă apă caldă, primesc o urmă de spernță din partea primarului General Nicușor Dan. Edilul a spus peste cât timp se vor bucura de facilitățile oferite de traiul la oraș, mai ales unul european, cum ar fi căldura și apa caldă. Primarul a declarat că urmează să lanseze licitația pentru reabilitarea a nu mai puțin de 212 km de conductă de termoficare!

S-a aflat în cât timp va fi rezolvată problema termoficării din București

Așadar, actele au fost puse în ordine, iar primarul Nicușor Dan a anunțat că urmează să fie lansată licitația pentru reabilitarea a 212 km de conductă de termoficare. Dacă totul decurge bine, bucureștenii se vor bucura de o rețea nouă peste patru ani. Atunci vor putea spune, în sfârșit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală.

„Am lansat licitația pentru cel mai mare proiect cu finanțare europeană dedicat modernizării sistemului de termoficare din Capitală. Scopul proiectului e reabilitarea a 212 kilometri de conductă de termoficare, cu o valoare totală estimată de 281 de milioane de euro și un orizont de timp de 4 ani pentru proiectare și execuție, efort care va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. E vorba despre banii europeni pe care Bucureștiul i-a avut la dispoziție prin precedentul cadru financiar multianual pe 7 ani al Uniunii Europene, dar n-a reușit să-i acceseze atunci. Am semnat contractul pentru acest proiect cu Ministerul Fondurilor Europene la scurt timp după ce am preluat mandatul de primar general”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

S-a aflat in cat timp va fi rezolvata problema termoficarii din Bucuresti
S-a aflat in cat timp va fi rezolvata problema termoficarii din Bucuresti

„Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 martie”

Primarul General Nicușor Dan a spus că proiectul va fi împărțit în 25 de tronsoane, care urmează să fie reabilitate fiecare la rândul său. Nicușor Dan a spus că sunt țintite zonele unde se produc cel mai des avarii și unde se pierde cea mai mare cantitate de apă caldă.

„Cei 212 kilometri vor fi împărțiți în 25 de tronsoane și țintesc secțiunile cu cele mai mari pierderi de apă și căldură din întreaga rețea de termoficare a Bucureștiului. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 martie și vreau să avem cât mai mulți ofertanți, fiindcă va fi foarte mult de lucru”, a continuat primarul. La finalul proiectului vom putea spune, în sfârșit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală”, a adăugat Nicușor Dan.

În anul 2020, sistemul centralizat de termoficare din București a avut pierderi tehnologice de 36,63%. Pierderile tehnologice din rețeaua primară s-au ridicat la 1.320.643 gcal/an, circa 28,91%, iar cele din rețeaua secundară și puncte termice 352.770 gcal/an, 11,39%. Situașia s-a înrăutățit, față de anii trecuți. De exemplu, în 2017, pierderile din rețea atingeau 28,61%.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...