În atenția lui Ceaușescu, dacă o mai trăi: 41% dintre tineri consideră că „un sistem totalitar ar fi benefic pentru România”

Impact 15.10.2024, 09:48
În atenția lui Ceaușescu, dacă o mai trăi: 41% dintre tineri consideră că „un sistem totalitar ar fi benefic pentru România”

Un sondaj realizat de think tankul slovac GLOBSEC în octombrie spune că 41% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 34 de ani n-ar zice nu unei dictaturi. Ba chiar ar zice da, însă o dată și bune, nu o dată la 4 ani. Sau fie și o dată la 4 ani, dar să fie o singură persoană pe buletinul de vot, așa cum era pe vremea lui Ceaușescu.” Un sistem totalitar, fără alegeri regulate, ar fi benefic pentru România” spun acei tineri.

Desigur, cei care au sub 34 de ani nu au prins nici măcar o zi sub Ceaușescu. Nu știu cum e să ți se termine bateria la telefon și să nu ai unde să o încarci pentru că ți s-a întrerupt curentul. Nu, nu e o soluție nici să încarci telefonul la priza din mașină, pentru că ai doar 20 de litri de benzină pe lună. Pe care îi păstrezi pentru la vară, când o să mergi la mare. O minune dictatura asta!

Urmăriți Impact.ro și pe