Imperiul lui Roman Abramovic, pus la podea în Marea Britanie. Probleme uriașe la clubul de fotbal Chelsea după această decizie

Sorin Barbu 10.03.2022, 13:22
Imperiul lui Roman Abramovic, pus la podea în Marea Britanie. Probleme uriașe la clubul de fotbal Chelsea după această decizie

Roman Abramovic a primit o nouă lovitură devastatoare. Marea Britanie a decis să sancționeze șapte oligarhi apropiați de Vladimir Putin, iar patronul lui Chelsea se află pe această listă așa că i-au fost „înghețate” toate activele. Gruparea londoneză are de suferit în urma acestei decizii.

Marea Britanie i-a „înghețat” toate activele lui Roman Abramovic

Premierul Boris Johnson s-a ținut de cuvânt și a fost unul dintre conducătorii europeni care au apăsat foarte tare pedala de accelerație când a fost vorba de sancțiunile economice îndreptate asupra Rusiei și a oligarhilor apropiați de Vladimir Putin.

Marea Britanie a anunțat joi că „a înghețat” activele a șapte afaceriști ruși foarte importanți: Roman Abramovic, Igor Sechin, Oleg Deripaska, Andrey Kostin, Alexei Miller, Nikolai Tokarev și Dmitri Lebedev.

„UK nu va fi un paradis fiscal pentru cei care susțin războiul lui Putin. Sancțiunile de astăzi sunt cel mai recent pas în sprijinul de neclintit al Regatului Unit pentru poporul ucrainean.

Vom fi nemiloși în urmărirea celor care permit uciderea civililor, distrugerea spitalelor și ocuparea ilegală a aliaților suverani”, a spus premierul Johnson.

Lovitura pe care a primit-o Roman Abramovic ajunge și la clubul de fotbal, pe care l-a cedat în primele zile ale războiului administratorilor. Chelsea nu mai poate efectua transferuri și nu mai poate prelungi contractele jucătorilor săi. Nu mai poate vinde bilete și doar abonamentele mai sunt valabile. Gruparea londoneză va putea să participe la competiții în urma unei derogări speciale din partea britanicilor.

Lista sancțiunilor pentru clubul englez:

– clubul nu va putea fi vândut dacă banii vor intra în conturile lui Roman Abramovic
-interdicție la transferuri
-limita de cheltuieli pentru o deplasare a echipei va fi de maximum 20.000 de lire sterline
-interdicție de vânzare a biletelor la meciurile de pe teren propriu
-interdicție de vânzare a produselor cu însemnele clubului, închiderea tuturor magazinelor

Roman Abramovic are o avere estimată la 9,4 miliarde de lire sterline și nu mai are voie să intre în Marea Britanie, unde deține mai multe afaceri și proprietăți de lux. Și conturile de aici i-au fost blocate.

Daily Mail susține că omul de afaceri vrea să cumpere un club de fotbal din Rusia, dar avocatul care a dezvăluit această informație, nu a precizat care este numele echipei. Jurnaliștii britanici spun că ar putea fi vorba de o strategie prin care Abramovic să încerce o nouă apropiere de regimul de la Kremlin.

El riscă 15 ani de închisoare în Rusia, după ce a răspândit mai multe „informații false” în comunicatul în care anunța că vinde Chelsea. În document s-a folosit sintagma „război în Ucraina” și nu „acțiune militară specială”, așa cum a spus Vladimir Putin în ordinul de atac din 24 februarie.

Urmăriți Impact.ro și pe