Imagini șocante din centrul Capitalei! Motivul pentru care un bărbat s-a urcat pe mașina poliției. Ce amendă usturătoare a primit

Iancu Andreea 03.09.2020, 18:11
Imagini șocante din centrul Capitalei! Motivul pentru care un bărbat s-a urcat pe mașina poliției. Ce amendă usturătoare a primit

Scene surprinzătoare au avut loc în plin centru al Capitalei, astăzi, sub privirile polițiștilor. Un bărbat a făcut un gest neașteptat și s-a urcat pe plafonul unei autospeciale de poliție, după ce a considerat că este nedreptățit. Individul avusese un conflict și cu un alt echipaj.

De ce s-a urcat bărbatul pe mașina de poliție

Incidentul de la piața Unirii i-a avut drept personaje principale pe câțiva polițiști și un bărbat venit să protesteze. Se pare că la orele dimineții individul a avut oarecare discuții cu oamenii legii. Acesta i-a acuzat că i-au reținut buletinul și în semn de nemulțumire că nu este lăsat să protesteze bărbatul s-a urcat pe plafonul autospecialei.

Individul a început să strige că mașina de poliție este a sa, plătită din banii lui. Potrivit informațiilor obținute de antena3.ro, un alt echipaj a venit la fața locului pentru a calma spiritele. Astfel, polițiștii și jandarmii au reușit să îl convingă pe individ să renunțe la protestul său.

foto - antena3.ro
foto – antena3.ro

Ce s-a întâmplat cu bărbatul și ce spun autoritățile cu privire la incident

Bărbatul a fost amendat cu suma de 3500 de lei, după ce a apelat numărul de urgență 112, fără a avea o urgență reală. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al polițiștilor, individul care a provocat un scandal la ieșirea de la metrou din piața Unirii a fost sancționat.

“În data de 03.09.2020, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției 10 au depistat un bărbat care se urcase, în semn de protest, pe o autospecială de poliție. Bărbatul de 53 de ani a coborât, autospeciala nesuferind nicio avarie și a apelat prin sistem 112, reclamând că nu este lăsat să protesteze sau să plece.

A fost sancționat contravențional cu suma de 2.500 de lei conform prevederilor OUG 34/2008. Bărbatul în cauză fusese sancționat anterior și de polițiști ai Brigăzii Poliției pentru Transport Public, tot pentru apelare abuzivă prin sistem 112, cu suma de 1000 lei.”, spun poliţiştii în comunicatul de presă, potrivit antena3.ro.