Imagini greu de privit cu Valentina Pelinel ieşind din spital. Ce se întâmplă cu soţia lui Cristi Borcea, abia poate să meargă

Ana Anitoiu 22.10.2021, 12:01

Au apărut imagini greu de privit cu Valentina Pelinel ieșind dintr-un spital. Soția lui Cristi Borcea de abia poate să meargă și are nevoie să se sprijine în cârje.

Ce se întâmplă cu Valentina Pelinel

Valentina Pelinel, în vârstă de 40 de ani, trece prin momente dificile. Soția lui Cristi Borcea a petrecut un timp la o clinică medicală privată și a fost surprinsă în ziua externării, îmbrăcată într-un trening închis la culoare și sprijinindu-se în cârje.

Soția lui Cristi Borcea a fost așteptată în fața clinicii cu un buchet de flori de doi prieteni apropiați, un bărbat și o femeie. În timp ce el a ajutat-o cu bagajul, ea i-a deschis portiera și a ajutat-o să urce pe scaunul din față, potrivit wowbiz.ro.

Nu se știe cu ce probleme de sănătate se confruntă Valentina Pelinel – dacă este vorba despre o problemă la picior sau una de altă natură. În 2014, soția lui Cristi Borcea a suferit o ruptură de ligament după ce a căzut la schi. Deschideți galeria foto de mai sus!

Imagini greu de privit cu Valentina Pelinel iesind din spital. Ce se intampla cu sotia lui Cristi Borcea, abia poate sa mearga
Valentina Pelinel

Valentina Pelinel, despre stilul ei de viață

În urmă cu ceva timp, Valentina Pelinel, care a împlinit luna trecută trei ani de la căsătoria cu Cristi Borcea, în vârstă de 51 de ani, a vorbit despre stilul ei de viață ce o ajută să se mențină în formă. Vedeta are trei copii cu omul de afaceri: Milan, în vârstă de patru ani, și gemenele Indira Maria și Rania Maria, în vârstă de doi ani.

”Sunt adepta unui stil de viață echilibrat, ceea ce presupune alimentație corectă, sport regulat și o viață emoțională echilibrată. Echilibrul este cheia în toate. Înfometarea, alegerile alimentare drastice, presiunea pe care o pui pe tine sau vinovăția asociate cu mâncarea nu vor fi niciodată folositoare, așa că nu văd de ce să nu mă bucur atunci când îmi place să mănânc ceva care poate nu e neapărat sănătos.

Nu ajung în punctul în care să fiu nevoită să dau multe kilograme jos, pentru că balansez foarte bine alimentația și sportul. Iar când ai 3 copii care te provoacă la jocuri și activități dinamice toată ziua, kilogramele se dau ușor jos. Altfel îmi mențin în orice context rutina zilnică de sport și dietă corectă, fără să fac excese dar și fără să îmi impun restricții drastice”, a mai spus Valentina Pelinel, potrivit ciao.ro.

Cât despre Cristi Borcea, Valentina Pelinel a spus că în relația lor sunt importante aprecierea pe care o au unul față de altul și încrederea. Ea a precizat că momentele dificile prin care au trecut împreună i-au unit în loc să-i despartă.

Valentina Pelinel a mai spus că este o fire organizată și disciplinată și reușește să-i organizeze și pe cei din jurul ei. Prin urmare, ea și soțul ei își rezervă timp pentru ei seara, la cină, precum și dimineața. În plus, la aniversări, de cele mai multe ori, el îi face câte o surpriză.