Imagini de colecție de la meciul de retragere al lui Adrian Mutu. „Briliantul” a făcut spectacol pe teren ca odinioară (Foto)

Sorin Barbu, Andra Daoud 12.06.2022, 23:02

La șase ani după ce s-a retras din fotbal, Adrian Mutu va juca și meciul de „adio”, iar la acest duel sunt invitate nume mari sportul mondial, foști colegi sau adversari. Doi francezi au fost cei mai grăbiți: David Trezeguet și Claude Makelele. Mutu a jucat cu ei la Juventus și Chelsea.

Meciul de retragere al lui Adrian Mutu s-a terminat 3-3

Update duminică, 12 iunie, 22:30. Duminică seara a avut loc, la Cluj-Napoca, meciul de retragere al lui Adrian Mutu, în cadrul Sports Festival. Partida disputată pe Cluj Arena, în fața a 20.000 de fani, s-a terminat la egalitate, scor 3-3. Evenimentul sportiv a reunit jucători ai Generației de Aur, printre care și Gică Hagi care, la cei 57 de ani, a făcut spectacol cu mingea pe teren.

Mutu a marcat pentru echipa sa în minutul 10 al partidei, iar Ionel Ganea a reușit dubla, marcând în minutele 75 și 78. De partea cealaltă, marcatori au fost Gilardino, în minutul 58, și Hasselbaink, care a reușit și el o dublă (minutele 9 și 15). Meciul România – World Stars s-a încheiat, așadar, egal. La final, starurile au făcut fotografii cu fanii prezenți pe stadion.

Meciul a început la ora 20:30, iar echipele de start au fost:

România: Stelea- Maftei, Tamaș, Goian, Raț – Mutu, Săpunaru, Rădoi, Hagi – Ganea, Marica
Rezerve: Stăncioiu, Kiriță, Zicu, Codrea, Pătrașcu, M. Niculae, Borza, D. Niculae, Iencsi, Dănciulescu

World Stars: Frey – Ujfalusi, P. Cannavaro, Dainelli, Gobbi – Makelele, Montolivo, Jorgensen – Hasselbaink, Trezeguet, L. Toni.

Înainte ca arbitrul să fluiere startul partidei, Adrian Mutu a avut un mesaj pentru fanii prezenți pe Cluj Arena:

„Vă mulțumesc pentru prezență la retragerea mea. De multă vremea voiam să spun, dar nu am avut șansa. Vă mulțumesc pentru fiecare dată în care m-ați susținut de-a lungul celor 13 ani în care am jucat pentru națională. Hai, România! Sper să vă distrați. Vă mulțumesc din suflet”, a declarat Briliantul, potrivit GSP.

Imagini de colectie de la meciul de retragere al lui Adrian Mutu
Adrian Mutu, in momentul intrarii pe teren

Știrea inițială:

Adrian Mutu se retrage duminică oficial din fotbal, iar la meciul de „adio” a invitat o mulțime de vedete din fotbalul mondial. Adrian Mutu are grijă ca invitaților să nu le lipsească nimic și și-a întâmpinat, zâmbitor, oaspeții în holul hotelului. Primii au sosit doi francezi. Cu David Trezeguet a jucat la Juventus, iar pe Claude Makelele l-a avut coleg la Chelsea. Sunt doi internaționali cun multe meciuri în tricoul naționalei Franței.

„Am venit să celebrăm momentul cu Mutu, prietenul meu. E un prieten bun de-al meu şi sunt fericit să fiu aici. A fost un fotbalist foarte bun! Mereu îi spuneam când jucam împreună.

Avea calitatea unui jucător enorm. Pentru mine e cel mai bun jucător român, după Hagi. Hagi e o legendă”, a spus Claude Makelele, la sosirea la Cluj.

Adrian Mutu și Claude Makelele- sursă foto: playsport.ro

Componenţele celor două echipe la meciul de retragere al lui Adrian Mutu:

Team România – antrenor/jucător Gheorghe Hagi
portari: Bogdan Stelea (nr. 1), Eduard Stăncioiu (33)

jucători de câmp: Laurenţiu Reghecampf (4), Vasile Maftei (2), Gabriel Tamaş (30), Cristian Săpunaru (22), Dorin Goian (15), Adrian Iencsi (23), Adrian Borza (20), Răzvan Raţ (3), Mirel Rădoi (6), Bogdan Pătraşcu (16), Gheorghe Hagi (10), Ianis Zicu (7), Paul Codrea (8), Giani Kiriţă (5), Ciprian Marica (9), Marius Niculae (18), Ionel Ganea (19), Daniel Niculae (21), Adrian Mutu (10), Adrian Ilie (11), Ionel Dănciulescu (25)

World Stars – antrenor Cesare Prandelli
portari: Sebastian Frey (1), Vlada Avramov (12)

jucători de câmp: Paolo Cannavaro (28), Massimo Gobbi (19), Fabio Cannavaro (5), Alessandro Gamberini (55), Fernardo Couto (4), Dario Dainelli (3), Tomas Ujfalusi (21), Pawel Golanski (44), Riccardo Montolivo (18), Manuele Blasi (26), Claude Makelele (6), Marco Donadel (33), Martin Jorgensen (8), Franco Semioli (7), Alessandro Del Piero (10), Jerrel „Jimmy” Floyd Hasselbaink (15), Erjon Bogdani (22), Luca Toni (9), Giampaolo Pazzini (17), Adrian Mutu (10), David Trézéguet (20), Alberto Gilardino (11)

Adrian Mutu a lansat cartea „Revenirea din infern”

Adrian Mutu și-a lansat la Cluj și autobiografia. Este o carte în care a povestit pe larg despre „scandalul Cocaina”, momentul în care a fost depistat pozitiv de Chelsea.

„Aceasta este povestea mea. Nu numai despre fotbal, ci despre viață, despre cum succesul te prinde nepregătit, pentru că nimeni nu ți-a vorbit despre acest lucru în tinerețe, despre cum oamenii uită că ai făcut bine pentru a-ți aduce aminte doar că ai produs rău, despre puterea de a recunoaște că ai greșit”, a început mărturisirile antrenorul Rapidului.

Adrian Mutu a povestit și cât de impresionat a fost de momentul în care l-a întâlnit pe George Best la clinica de recuperare.

Urmăriți Impact.ro și pe