Imagini apocaliptice după erupția vulcanului Semeru de pe insula Java. Specialiștii din Indonezia avertizează asupra pericolului formării unui tsunami. Video

Ana Anitoiu 04.12.2022, 13:00
Imagini apocaliptice după erupția vulcanului Semeru de pe insula Java. Specialiștii din Indonezia avertizează asupra pericolului formării unui tsunami. Video

Au apărut imagini apocaliptice după erupția vulcanului Semeru de pe insula Java, ce a avut loc duminică, exact la un an după ce o altă erupție a ucis cel puțin 51 de oameni. Specialiștii din Indonezia avertizează asupra pericolului formării unui tsunami.

Imagini apocaliptice în urma erupției vulcanului Semeru

Autoritățile din Indonezia au emis, duminică, o alertă maximă ca urmare a erupției vulcanului Semeru de pe insula Java, la exact un an de la catastrofă. Un purtător de cuvânt a declarat că Centrul de vulcanologie şi prevenirea catastrofelor geologice (PVMBG) a ridicat nivelul activităţii vulcanice de la trei la patru.

„Asta înseamnă că pericolul ameninţă zonele populate şi activitatea vulcanului s-a intensificat”, a adăugat el, în timp ce imagini apocaliptice au fost publicate pe rețelele sociale în urma erupției vulcanului.

Aflat în estul insulei Java, Muntele Semeru, cu cel mai înalt punct aflat la o altitudine de 3.676 de metri, a aruncat duminică un nor de cenuşă de aproximativ 1,5 de kilometri înălţime. Deși nu au fost anunțate victime după această erupție, cum s-a întâmplat anul trecut, Hendra Gunawan i-a sfătuit pe locuitorii din apropiere să meargă la cel puţin opt kilometri distanţă de crater.

Autoritățile, avertisment în privința unui tsunami

Autoritățile au început să evacueze persoanele care locuiesc în apropierea vulcanului din provincia Java de Est. Până în prezent au fost evacuați 93 de rezidenţi, conform Agenției de atenuare a efectelor dezastrelor din Indonezia. Agenţia de Meteorologie din Japonia monitorizează posibilitatea formării unui tsunami acolo, în contextul în care au apărut îngrijorări cu privire la acest pericol.

Cea mai recentă erupție a vulcanului Semeru, înregistrată în urmă cu exact un an, a ucis cel puţin 51 de oameni. Alunecările şi norii de cenuşă au cuprins sate întregi, aproape 10.000 de persoane fiind nevoite să își părăsească locuințele.

Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, acolo unde se întâlnesc plăcile continentale ce provoacă o activitate vulcanică şi seismică puternică. În arhipelagul din Asia de Sud-Est se află aproape 130 de vulcani activi.

Dezvăluiri inedite despre bani și propuneri indecente!
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...