Înainte de marea finală „Bravo, ai stil! Celebrities” care va avea loc sâmbătă, 5 februarie, pe Kanal D, Ilinca Vandici a plecat într-o vacanță în Dubai alături de soțul ei, Andrei Neacșu și fiul lor, Zian. Prezentatoarea TV nu a sărbătorit doar ziua de naștere a partenerului ei de viață, ci și-a încărcat bateriile pentru marea finală, dar și pentru proiectele pe care le va demara în viitorul apropiat.
După 7 sezoane de „Bravo, ai stil!” și tot atâtea finale în direct, Ilinca Vandici mărturisește că are la fel de mari emoții și pentru cea de la finalul acestei săptămâni.
„Fără emoție nu aș putea face ceea ce fac. Dar emoțiile sunt constructive, îmi dau puseul de adrenalină de care am nevoie, astfel încât mintea să fie extrem de ageră, ochii deschiși și urechile ascuțite. Va fi o finală, cu siguranță, plină de emoție și tensiune, dar și frumoasă, cu momente extraordinare, ținute inspiraționale și un spectacol de zile mari pentru telespectatorii noștri”, ne-a declarat moderatoarea emisiunii.
De aproape 8 ani, Ilinca Vandici filmează pentru acest proiect, însă mărturisește că se simte pregătită și pentru alte provocări, atât pe micul ecran, cât și în mediul online. Chiar dacă a mai cochetat cu mediul online, având deja propriul canal de YouTube, Vandici ne-a declarat că în 2022 vrea să se reinventeze și să vină în fața publicului cu alt gen de conținut.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Voi încerca să canalizez energia pe partea de online, pentru proiectele pe care le am în acest mediu, să mă focusez pe ele. Am în minte deja câteva lucruri pe care vreau să le fac și care îmi vor umple sufletul de bucurie. Sper să fie și pe placul celor care mă urmăresc.
Treaba cu vloggingul mi se pare ușor depășită și încerc să găsesc o variantă mai fresh în ceea ce privește conținutul pentru YouTube. Vreau să dau refresh la conținutul de pe Instagram. Cred mult în proiectele pe care le voi face în viitorul apropiat legate de partea profundă a oamenilor, instropecție, lecții de viață, povești motivaționale, oameni inspiraționali. Asta mi-ar plăcea să aduc în fața celor care mă urmăresc și pe asta mizez în viitorul apropiat”, a mai spus aceasta pentru impact.ro.
În ceea ce privește televiziunea, după terminarea sezonului 7 „Bravo, ai stil!”, Ilinca nu vrea să stea degeaba în această pauză, ci speră ca în viitorul apropiat oficialii Kanal D să-i ofere un alt proiect, la fel de ofertant. Singurul lucru la care prezentatoarea TV ne mărturisește că ar spune „pas” este acela de a fi prezentatoare de știri.
„Cred că de-a lungul celor 17 ani de carieră am încercat câte puțin din toate. Am fost la cârma multor proiecte diferite care mi-au plăcut foarte mult și le-am făcut față cu brio. Sunt genul de moderator care se mulează foarte bine pe ceea ce are de făcut, îmi este ușor să îmbrățișez orice proiect. Nu mă văd în acest moment la pupitrul știrilor. Încă mai am multe de spus în domeniul divertismentului și nu cred că este momentul să fac o astfel de mutare către pupitrul știrilor”, ne-a mai declarat Vandici.
Cum „Bravo, ai stil!” nu este doar o emisiune despre haine și despre cum le porți, ci și o adevărată rampă de lansare pentru tinerele care își doresc o carieră în televiziune, vezi exemplul Cristinei Dorobanțu, concurentă în primul sezon, care moderează acum una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Kanal D, Ilinca Vandici este încrezătoare că unele dintre concurentele care au trecut pragul show-ului, au potențial de a rămâne pe micul ecran. Pentru acestea are și un sfat important, acela de a munci mult pentru visul lor.
„Televiziunea este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase și strălucitoare locuri în care poți fi sau poți ajunge vreodată. Din punctul meu de vedere este ca o adicție, parcă mai vrei puțin după ce ai gustat și nu poți trăi fără. Cel mai bun sfat pe care as putea să-l dau este că dacă nu ai resursele necesare pentru a munci pentru a fi determinată, pentru a te ridica, a evolua, a te reinventa în fiecare zi a vieții tale, pentru a oferi tot ceea ce ai mai bun, mai bine să nu te gândești la o astfel de carieră. S
unt foarte multe detalii care ne diferențiază pe noi, prezentatorii de televiziune, sunt puncte pe care dacă nu le ai, nu poți avea succes de lungă durată în televiziune. Să reușești să te menții, să fii printre primii este greu și nu se poate face după ureche o astfel de carieră. Cel mai greu este să te menții”, ne-a mai declarat Ilinca Vandici.
Prezentatoarei TV i-ar fi plăcut ca la începuturile ei în televiziune să primească astfel de sfaturi, să fie cineva care să o pregătească pentru ceea ce va urma.
„Aș fi vrut să învăț să las lucrurile să se întâmple, să iau piciorul de pe accelerație, să fiu mai tolerantă un pic cu mine, să nu mai caut perfecțiunea, validarea din partea altora, să fiu eu mulțumită și împlinită cu ceea ce fac și cu ceea ce sunt. Cred că mi-ar fi fost un pic mai ușor.
În permanență am forțat limitele la maximum, am făcut lucruri care au ieșit din zona mea de confort, am încercat să fiu cea mai bună. Este bine să iei lucrurile uneori mai ușor, să lași hazardul să își facă treaba, să te bucuri de ceea ce îți oferă viața și să accelerezi lucrurile doar în anumite momente”, a mai declarat Ilinca Vandici.
Chiar dacă a trăit pe propria piele toți pașii către cariera de succes pe care o are astăzi, Ilinca Vandici nu are nici cel mai mic regret, mărturisind că face ceea ce îi place și că pentru ea televiziunea este un stil de viață, nu un loc de muncă. Atât de mult îi place să fie pe micul ecran încât nici sarcina cu Zian nu a ținut-o departe de TV.
„Am avut o sarcină foarte ușoară și nu am avut nicio problemă. În luna a opta, am intrat în concediu și am resimțit o oboseală acută și timp de aproape o lună am refuzat să mă ridic din pat. M-am odihnit și m-am pregătit pentru venirea pe lume a lui Zian. Au fost momente și situații de-a lungul carierei mele în care poate nu eram în cea mai bună formă fizică, dar am reușit să țin totul sub control pe platourile de filmare.
Cred că asta ne definește ca fiind profesioniști, indiferent de ce se întâmplă în viața noastră personală reușim să lăsăm aceste lucruri departe și când suntem în studio să dăm ce este mai bun, oferindu-le oamenilor momente plăcute, de amuzament și energie pozitivă”, ne-a mai declarat, în același stil optimist, Ilinca Vandici.