Iată ce trebuie să faci ca să te salvezi de la înec. Sfatul esențial dat de salvamari

Stan Filon 09.08.2022, 19:39
Iată ce trebuie să faci ca să te salvezi de la înec. Sfatul esențial dat de salvamari

Un salvamar a oferit un sfat prețios tuturor oamenilor care ajung în situații limită în mare. Salvatorul a spus exact ce ar trebui să facem ca să ne salvăm de la înec, mai ales că zilele acestea marea a luat mai multe vieți. Chiar dacă steagul roșu a fost arborat de salvamari, mulți turiști ignoră acest semnal și se aventurează în marea agitată, plină de curenți foarte periculoși. Ultima victimă avea 25 de ani și tocmai ce își ceruse iubita de soție.

Ce trebuie să faci ca să te salvezi de la înec

Așadar, marea a luat mai multe vieți, chiar de la începutul acestei săptămâni. Numai luni s-au înecat trei persoane, printre care și un tânăr salvamar. Acesta a murit la datorie, în timp ce încerca să ajute un turist care s-a aventurat prea mult în mare. Amândoi au murit, trupurile lor fiind recuperate de salvamarii de la Eforie Nord.

O altă victimă a decedat la Saturn. Era un tânăr de 23 de ani care venise la mare chiar luni. A intrat cu un prieten în mare și nu a mai ieșit. Valurile și curenții l-au dus în larg, unde s-a înecat. Și marți au fost probleme. Un tânăr de 25 de ani a murit la primele ore ale dimineții. Tânărul se întorcea cu prietenii săi de o petrecere, când a vrut să facă o baie în mare. Din păcate pentru el, salvamarii încă nu veniseră pe plajă, așa că nu a avut cine să-l salveze. Curenții l-au dus în larg, unde s-a înecat. Tocmai ce își ceruse iubita în căsătorie, iar acum familia sa se pregătește de înmormântare.

Ce trebuie sa faci ca sa te salvezi de la inec
Ce trebuie sa faci ca sa te salvezi de la inec

Sfat care poate face diferența dintre viață și moarte

Un salvamar a spus ce să facem pentru a ne salva de la înec. Bărbatul a spus că cel mai important este să ne păstrăm pe cât de mult putem calmul, iar mai apoi trebuie să încercăm să facem pluta, pentru a nu ne epuiza.

„Încercați să rămâneți cu corpul drept, fără a lăsa picioarele să se afunde în apă. Țineți capul mereu drept, privind spre cer, fără a-l întoarce spre dreapta sau stânga. De asemenea, țineți mâinile pe lângă corp, cu palmele în sus, pentru a vă îndrepta umerii. Nu luptați împotriva curentului, pentru că automat veți obosi mult mai repede decât dacă ai merge cu el. Valul, de multe ori, te ajută să te apropii mult mai repede de mal”, spune salvamarul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...