Ianis Hagi, “moment de magie” în meciul Rangers – St Johnstone. Internaţionalul român, lăudat de presa din afară

Nicu Stan, Ștefan Olteanu 04.02.2021, 10:50
Ianis Hagi, “moment de magie” în meciul Rangers – St Johnstone. Internaţionalul român, lăudat de presa din afară

Ianis Hagi a avut un “moment de magie” în meciul Rangers-St Johnstone, terminat cu 1-0. Internaţionalul român a fost lăudat de toată presa sportivă presa din afară.

Ianis Gagi, gol spectaculos în meciul cu St. Johnstone. ”Mulțumesc, prințule Ianis”

Ianis Hagi, “moment de magie” în meciul Rangers-St Johnstone. Internaţionalul român a fermecat pe toată lumea, iar presa sportivă internațională a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui.

”Prințul”, după cum a fost numit Ianis Hagide un fan, a macat singurul gol al meciului în minutul 52, cu un șut foarte frumos din afara careului. În fața șutului internaționalului român portarul advers, Zander Clark, nu a avut cum să intervină, deși s-a solicitat până la extrem.

Ianis Hagi, omul meciului

Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 81 al meciului cu Glen Kamara. Astfel, Ianis Hagi a făcut înconjurul internetului cu super reușita sa. De asemenea, prestația românului i-a entuziasmat la culme pe fanii scoțieni, care s-au întrecut în elogii la adresa lui. ”Mulțumesc, prințule Ianis”, a scris un fan al trupei din Glasgow, pe Twitter.

În plus, BBC l-a desemnat pe Ianis Hagi omul partidei. ”Momentul său de magie a fost o scânteie strălucitoare și a adus victoria într-un meci altfel discret”, a scris publicația citată. ”Rangers a reușit să se desprindă prin momentul său de strălucire. A venit timpul lui”, au adăugat cei de la BBC despre prestația lui Ianis Hagi din Rangers-St Johnstone, meci încheiat cu 1-0.

Ianis Hagi, execuție de senzație

Execuția de senzație a lui Ianis Hagi îi aduce pe cei de pe Ibrox mai aproape de titlu”, a titrat Glasgow Live. De asemenea, Ianis Hagi a primit cea mai mare notă și pe The Scottish Sun. Fiul lui Gică Hagi a fost notat cu nota 8.

În minutul 52, Hagi a ieșit la rampă. A intrat în interior, din partea dreaptă, și-a ridicat privirea, apoi a tras cu piciorul stâng, din afara careului. Nu s-a îndoit de forța sa în această fază”, a remarcat sursa citată.

Rangers domină campionatul din Scoția

Și antrenorul secund al lui Rangers, Gary McAllister, l-a lăudat pe Ianis Hagi, imediat după partidă. ”Îmi place curajul din jocul său. Îi place să se implice, să șuteze, să paseze”, a declarat acesta, imediat după încehierea meciului.

Astfel, Rangers domină categoric campionatul din Scoția și mai are nevoie de șase victorii pentru a lua titlul matematic. În prezent, sunt 23 de puncte între formația lui Ianis Hagi, Rangers, și Celtic, principala rivală, care are și două meciuri mai puțin.

Urmăriți Impact.ro și pe