Ianis Hagi, deposedat de numărul 10. Cum a ajuns feblețea selecționerului Mirel Rădoi în această situație

Marian Cărăvan 08.10.2020, 17:35
Ianis Hagi, deposedat de numărul 10. Cum a ajuns feblețea selecționerului Mirel Rădoi în această situație

Cine merită să poarte cu adevărat numărul 10 la echipa națională, după ce ani de zile acesta i-a aparținut legendarului Gică Hagi? Au fost vehiculate mai multe nume, iar selecționerul Mirel Rădoi a deschis lista cu Ianis Hagi. Numărul 10 a ajuns însă la altcineva.

Ianis Hagi a rămas fără numărul 10 la Națională

Pe Ianis Hagi, care va împlini 22 de ani peste câteva zile, microbiștii îl știu ca purtător al tricoului cu numărul 10. Cel puțin acesta era numărul pe care îl purta la naționala de tineret, care era antrenată pe atunci de actualul selecționer al primei reprezentative, Mirel Rădoi. De altfel, selecționerul a recunoscut că Ianis Hagi e favoritul său pentru jucătorul care să îmbrace tricoul cu numărul 10. A și nominalizat mai mulți fotbaliști care ar putea purta tricoul cu numărul 10, iar lista era deschisă de Ianis Hagi.

„Avem mulți jucători care pot purta tricoul cu numărul 10. Începem cu Ianis, Budescu, Nistor, Stanciu, Cicâldău, Maxim. Sunt 6 la prima strigare. Să nu mai spun de Alexandru Băluță. Sau, spre exemplu, de Eric Bicfalvi, care joacă numărul 10 la echipa de club.

Jucătorul despre care noi credem că poate juca numărul 10 trebuie să vrea tricoul. Dacă spune că nu îl vrea, atunci e clar. Ianis (n.r. – Ianis Hagi) e decarul meu, am mai spus-o”, a dezvăluit selecționerul la TV Telekom Sport.

Deși Ianis Hagi era favoritul lui Mirel Rădoi, numărul 10 a ajuns la altcineva. Și asta de la primele meciuri ale naționalei cu Mirel Rădoi pe banca tehnică. Nu s-a schimbat nimic nici acum.

Ianis Hagi, deposedat de numărul 10. Cum a ajuns feblețea selecționerului Mirel Rădoi în această situație
Ianis Hagi, deposedat de numărul 10. Cum a ajuns feblețea selecționerului Mirel Rădoi în această situație

Cine poartă acum tricoul cu numărul 10 și la ce concluzie a ajuns Adi Mutu

Fostul atacant al echipei naționale, în prezent selecționer al naționalei U21, Adi Mutu a fost la un moment dat purtător al tricoului cu numărul 10. „Briliantul” nu are niciun dubiu când vine vorba să aleagă fotbalistul care va avea acest număr. În viziunea fostului atacant, noul „decar” al Naționalei ar trebui să fie nimeni altul decât Ianis Hagi, căruia Mutu îi prevede un viitor strălucitor în fotbal. Mai ales că în acest an a și confirmat la Rangers, gruparea scoțiană făcând tot posibilul să-l transfere definitiv de la Genk.

„Ianis este un jucător care loveşte mingea impecabil cu ambele picioare, iar pe teren are o viziune extraordinară. Sunt convins că va avea o carieră grandioasă”, a spus Adrian Mutu, într-un interviu acordat presei britanice.

Ianis Hagi a purtat tricoul cu numărul 10 la echipa națională, la meciurile cu Spania și Suedia, din toamna anului trecut, în mandatul fostului selecționer, Cosmin Contra. Pentru meciul din această seară, de la Reykjavik, Ianis Hagi are numărul 14. Numărul 10 va fi, la fel ca la meciurile cu Irlanda de Nord și Austria, mijlocașul Alexandru Maxim, de la Gaziantep.

Meciul Islanda – România, din semifinala play-off-ului pentru EURO 2020, va fi în această seară, de la ora 21:45, în format live blog pe Impact.ro și în direct la Pro TV.

Urmăriți Impact.ro și pe