Horoscopul dragostei. Când e indicat să te căsătoreşti în funcţie de zodie. Nu rata momentul perfect!

Beatrice Dumitru 27.10.2021, 13:37
Horoscopul dragostei. Când e indicat să te căsătoreşti în funcţie de zodie. Nu rata momentul perfect!

Nu există nicio îndoială că astrele influențează, în mare măsură,  personalitatea și comportamentul oamenilor, data nașterii fiind foarte importantă în acest sens. Dacă vrei să știi când să faci pasul cel mare și să-ți întemeiezi o familie poți afla.

Semnul zodiacal are un impact asupra destinului fiecărei persoane și poate spune când este cel mai bine să te căsătorești. Horoscopul dragostei îți spune care este momentul potrivit pentru a avea un mariaj fericit.

Când te poți căsători, în funcție de zodie

Berbec

Dacă vrei să te căsătorești cu un nativ din zodia Berbec trebuie să ai grijă. Persoanele născute în acest semn zodiacal sunt aventurieri și nu au planuri de nuntă. Ele iubesc să se distreze și chiar și după căsătorie au tendința de a înșela, fiind mereu în căutare de ceva nou. Berbecii au nevoie să fie controlați, dar, în același timp, doresc afecțiune. Aceștia au șanse să se căsătorească după vârsta de 30 de ani sau mai târziu.

Taur

Nativii din zodia Taur sunt persoane stabile și romantice și sunt dispuse să se căsătorească foarte repede, dacă întâlnesc un partener hotărât. Taurii au nevoie de confort și de aceea vor pe cineva care să le ofere acest lucru. Horoscopul dragostei spune că un Taur se căsătorește după vârsta de 30 de ani.

Gemeni

Gemenii sunt firi inteligente, sociabile și sunt dispuși să cunoască și să aibă mai multe relații înainte de a face pasul cel mare. Acestor nativi le place să flirteze și nu duc lipsă de aventuri, de aceea nu se grăbesc să se căsătorească. Ei își vor întemeia o familie după vârsta de 30 de ani.

Rac

La polul opus se află Racii. Aceștia sunt firi sensibile, calde, iubitoare și își doresc să se căsătorească cât mai repede. Astfel, dacă vor găsi persoana potrivită nu vor avea nicio ezitare să facă pasul cel mare. De aceea au șanse mari să se căsătorească după vârsta de 20 de ani.

Leu

Leii nu duc niciodată lipsă de admiratori, fiind firi sociabile cărora le place să fie în centrul atenției. Dar partenerii lor trebuie să aibă grijă pentru că au un caracter dificil și tot timpul vor să fie lăudați. Nativii acestei zodii își doresc să se căsătorească pentru a avea un statut și nu pentru împlinirea sufletească. Când e bine să se căsătorească Leii? Momentul potrivit ar fi după vârsta de 25 de ani.

Fecioară

Partenerul unei Fecioare va fi fericit. Persoanele din acestă zodie sunt echilibrate, selective și foarte calculate. Pun mare preț pe viața de familie, iar dacă își găsesc jumătatea au șanse mici să divorțeze. De asemenea, sunt foarte romantice, latură pe care o dezvăluie doar în fața partenerului potrivit. Horoscopul dragostei, spune că Fecioarele se căsătoresc după vârsta de 20 de ani.

Balanță

Acești nativi nu suportă să stea singuri și de aceea se îndrăgostesc foarte repede. Însă, din această cauză pot suferi și multe dezamăgiri. Relația cu o Balanță ar putea fi una reușită pentru că persoanele din acreastă zodie sunt firi romantice și iubesc frumosul. Balanțele au șanse mari de a se căsători după vârsta de 25 de ani.

Scorpion

Cu nativii acestei zodii trebuie să ai mare grijă. Sunt firi răzbunătoare, care iartă dar nu uită. Pe lângă acestea, sunt și foarte orgolioși. Dar alături de un Scorpion poți trăi momente pline de pasiune, pentru că sunt persoane foarte pasionale. Nativii acestui semn zodiacal au șanse de a căsători după 30 de ani.

Săgetător

Săgetătorii iubesc libertatea, aventura și de aceea nu se grăbesc să se căsătorească. Ei nu sunt dispuși să facă compromisuri într-o relație, mai ales dacă partenerul nu preferă călătoriile. Acești nativi au tendița de a-și întemeia o familie după vârsta de 35 de ani.

Capricorn

Nativii din această zodie pun foarte mult accentul pe muncă și sunt foarte ambițioși. Însă aceste lucruri le afectează viața sentimentală și se gândesc prea târziu să facă pasul spre un mariaj. În aceste condiții, Capricornii au șanse mici să ajungă în fața altarului mai devreme de 35 de ani.

Vărsător

Nativii din Vărsător nu se grăbesc să-și întemeieze o familie, deși nu la place să stea singuri și își găsesc destul de repede partener. Dar acesta trebuie să le fie și cel mai bun prieten. Persoanele din această zodie dau mai mereu dovadă de imaturitate. De căsătorie nu poate fi vorba decât după vârsta de 30 de ani.

Pești

Acești nativi sunt mereu în căutarea sufletului pereche ideal, dar și a unei iubiri perfecte, de aceea trăiesc dezamăgiri mari dacă nu o găsesc. Peștii sunt firi visătoare și sensibile. Aceștia au șanse să se căsătorească după vârsta de 25 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...