Halele Centrale din Ploiești au fost închise după un control efectuat de inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Aceștia au găsit multă mizerie în cea mai mare piață agroalimentară din Prahova și au dat amenzi în valoare totală de aproape un milion de lei.
Zilele acestea, comisarii ANPC au descins în mai multe piețe, magazine, restaurante și cofetarii din sudul țării, inclusiv din Capitală, și au aplicat amenzi de aproape un milion de lei. Activitatea în halele din Ploiești este suspendată până la remedierea problemelor.
Primele închise au fost standurile de brânzeturi și de pește, apoi, din cauza stării de degradare a imobilului care este monument istoric, în special a cupolei de sticlă, a fost interzis accesul clienților în clădirea centrală. În vitrinele frigorifice colcăiau gândacii și erau pline de mucegai și rugină. Administratorul halelor a recunoscut că în galantare sunt gândaci și a spus că de vină ar fi comercianții, care refuză să facă dezinsecție peste tot.
„Dânşii preferă ca în momentul în care nu au marfă să îşi igienizeze spaţiile. Nefiind unitar, normal că dacă există gândaci, sau ceva, se mută de la un stand la altul”, a explicat Răzvan Lungu, directorul Halelor Centrale Ploieşti, citat de stirileprotv.
Inspectorii ANPC au verificat mai multe magazine și piețe din regiunea Sud Muntenia. Pe lângă mizerie, au găsit și alimente cu termenul de valabilitate expirat. Pentru toate, au dat amenzi în valoare totală de aproape un milion de lei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La începutul săptămânii, inspectorii ANPC au controlat 256 de magazine care aparțin lanțului Penny. Aceștia au dat 333 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, 110 avertismente și au oprit de la comercializare produse alimentare neconforme, în valore de peste 100.000 lei.
De asemenea, au închis șase magazine pentru o perioadă de până la șase luni, dintre care patru în Bacău și câte unul în Prahova şi Giurgiu, și alte 29 închise temporar până la remedierea deficienţelor.