Hainele pe care suporterii nu au voie să le poarte când beau alcool în Qatar. Este considerat ofensă

Ionuț Vieru 27.11.2022, 12:39
Hainele pe care suporterii nu au voie să le poarte când beau alcool în Qatar. Este considerat ofensă

Campionatul Mondial din Qatar a început, iar cei care vizitează pentru prima dată Doha au avut parte de un șoc cultural. Fanii fotbalului s-au lovit de o interdicție atunci când au vrut să intre în barurile unde se vinde alcool.

Ce haine nu au voie să poarte suporterii când beau alcool

Vânzarea de alcool a fost interzisă pe cele 8 stadioane ale Cupei Mondiale, asta fiind una dintre interdicțiile care i-a deranjat pe suporteri. Cu toate acestea, alcoolul se găsește în alte baruri, însă nu pe stadioane.

Prin urmare, oamenii au pornit spre diferite baruri pentru a consuma alcool, însă s-au întâlnit și aici cu altă restricție. Ei nu au voie să intre în barurile unde se vând astfel de băuturi spirtoase dacă poartă îmbrăcăminte tradițională arabă.

Costumația lor tradițională se numește thawbs, acea robă până la glezne care a devenit populară printre suporterii care participă la Cupa Mondială. Oamenii o poartă adesea cu ghutra, o eșarfă tradițională arabă care se pune pe cap.

Îmbrăcămintea este foarte vândută în Qatar și este disponibilă în culorile celor 32 de echipe care participă la Cupa Mondială. Suporterii și-au cumpărat îmbrăcămintea tradițională în culoarea țării lor, însă nu au voie să intre în baruri pentru a consuma alcool dacă o poartă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Hainele tradiționale din Qatar
Hainele tradiționale din Qatar

Suporterii sunt nemulțumiți de interdicție, însă localnicii o susțin

Un bărbat care a venit din Portugalia a povestit că a fost nevoit de mai multe ori să se schimbe pentru a intra într-un bar, menționând că personalul de la securitate i-a spus că este jignitor pentru localnici.

”Mi s-a întâmplat de multe ori și m-am săturat puțin de asta. Personalul de securitate ne spune că este este jignitor pentru localnici. Ei consideră că această ținută ar trebui purtată doar pentru rugăciuni și că este exclusiv dedicată musulmanilor. Nu încerc să jignesc pe nimeni. Încerc doar să-mi arăt aprecierea față de cultura qatară și musulmană. Este o prostie să-mi ceri să-mi scot roba”, a declarat Frederico Ferraz, în vârstă de 43 de ani.

Pe de cealaltă parte, localnicii sunt de acord cu decizia luată. Ei îi respectă pe oamenii care au ales să poarte thawbs, însă li se pare jignitor să consume alcool în timp ce sunt îmbrăcați astfel.

”În timp ce salutăm oamenii care încearcă să aprecieze cultura noastră, mi se pare jignitor faptul că poartă îmbrăcămintea noastră tradițională și beau alcool. Nu ar trebui să fie permis.

Robele și eșarfa sunt un simbol nu doar al culturii Qatarului, ci și al culturii islamice. Știu că unii oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la oamenii care consumă alcool în timp ce le poartă”, a afirmat un bărbat pe nume Hamad.

Urmăriți Impact.ro și pe